
Accesul la terenurile de joacă pentru copii ar putea fi restricționat, în capitală. Primarul: „Ele reprezintă un pericol”
Accesul la terenurile de joacă pentru copii ar putea fi restricționat pe teritoriul municipiului Chișinău. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă primarul general, Ion Ceban, care a precizat că în ultimele zile numărul copiilor care frecventează aceste locuri a crescut considerabil.
・
„Rog părinților să nu permită copiilor accesul la terenurilor de joacă pentru a evita pericolele. Eu tot am doi copii mici, ieșim în parcuri, la plimbare, dar trebuie să evităm zonele de joacă pentru copii și aglomerația. Noi le vom dezinfecta în continuare, dar ele oricum reprezintă pericol”, a declarat Ceban.
Primarul a precizat că o decizia finală în acest sens urmează să fie luată de specialiștii din sănătate.
Totodată, Ceban s-a arătat indignat de felul în care respectă locuitorii capitalei regulile epidemiologice:
„În mall-uri și la parcuri parcă se dădea odihnă pe gratis”, a remarcat edilul.
Menționăm că accesul în parcuri, în grupuri nu mai mari de trei persoane, a fost permis de pe 27 aprilie, când autoritățile au decis relaxarea unor restricții pe timp de pandemie.
Totuși, oamenii sunt atenționați să respecte măsurile de protecție atunci când ies în locuri publice - să evite locurile aglomerate, să păstreze distanța socială, să-și acopere gura în caz de tuse sau strănut. Totodată, nu este permisă aflarea în locurile publice în grupuri mai mari de trei persoane.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!