„În primul rând, nu prea înțeleg cum „se pot modifica articole” în condițiile în care Comisia juridică a aprobat deja raportul final cu privire la proiectul respectiv. Pe de altă parte, nu știu unde au găsit ei „riscuri de implicare a forțelor externe în politica internă a Republicii Moldova”. Care articol la concret prevede posibilitatea ipotetică a unei atare situații? De vorbit au tot vorbit de asta, dar când îi întrebai la concret ce îi deranjează – nu puteau răspunde. Și nici propuneri de amendare nu au prezentat”, a scris Sergiu Litvinenco pe Facebook.
„Mă întreb, de asemenea, dacă fundațiile vor primi vreo „derogare” de la aplicarea legii în situația în care aceasta intră în vigoare la momentul publicării sau se va insista, așa cum a propus Vasile Bolea, punerea ei în aplicare după alegerile prezidențiale”, a adăugat deputatul PAS.
Babuc: Nu cred să se vină cu alte amendamente
Contactată de AGORA, democrata Monica Babuc a spus că alte amendamente, cu excepția celor examinate în Comisia juridică, numiri și imunități, nu au fost discutate de majoritatea parlamentară.
„Dacă e vorba de amendamentele care s-au discutat la Comisia juridică, erau 104 la număr și au fost votate în consens de toți membrii comisiei, pe aceste amendamente democrații le cunosc. Dacă e vorba despre altele, despre care spune domnul președinte, atunci nu mă pot pronunța și nu știu ce se are în vedere. Că ar vrea să vină cu alte amendamente pentru ședința plenară, parcă nu cred”, a explicat vicepreședinta Parlamentului.
„Cel puțin, la ședința consiliului alianței, pe care am avut-o vineri, am decis fără echivoc că tot ce s-a discutat și s-a votat prin sinteză la ședința Comisiei juridică, numiri și imunități votăm în ședința plenară. PDM va face cu siguranță acest lucru. Dacă o să apară altceva care nu s-a discutat, rămâne să vedem cum vom proceda în continuare”, a adăugat Monica Babuc.
I-am contactat și pe președintele Comisiei juridică, numiri și imunități, Vasile Bolea, dar și ce vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea. Niciunul dintre cei doi socialiști nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne explica la ce amendamente s-a referit șeful statului, Igor Dodon.
Menționăm că președintele Igor Dodon a anunțat că legea ONG-urile va fi aprobată, dacă vor fi votate mai multe modificări, fără a menționa care sunt ele. Asta după ce, anterior, spunea că, dacă democrații vor vota legea ONG-urilor, acordul de constituire a coaliției se va destrăma. Și premierul Ion Chicu a declarat că promotorii acestui proiect fac o tentativă „de a lichida R. Moldova”.
De partea cealaltă, lidera PAS, Maia Sandu, a menționat că socialiștii se împotrivesc acestui proiect, fiindcă fundațiile de caritate nu vor mai putea face campanie electorală.
PDM a dat asigurări că legea va fi, totuși, votată. Aceasta reprezintă una dintre condițiile pentru debursarea celei de-a doua tranșe de 30 de milioane de euro din asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.