*Acest material este sponsorizat

Cu ce se ocupă un Test Manager la Endava și care e rolul acestuia în cadrul unei companii IT

Cu ce se ocupă un Test Manager la Endava și care e rolul acestuia în cadrul unei companii IT

Testarea produselor software este una dintre cele mai importante etape în crearea unui program. Identificarea erorilor și fixarea acestora pot economisi timp și bani, dar și transforma produsul dintr-o ratare în unul de succes. Iar neglijarea acestei etape poate avea consecințe grave. Astfel, în 26 aprilie 1994 o aeronavă China Airlines Airbus A300 s-a prăbușit din cauza unei erori software, iar 264 de pasageri au decedat. Iar în mai 1996, o eroare de sistem a creditat cu 920 de milioane de dolari conturile bancare ale peste 800 de clienți ai unei bănci din SUA.

Odată cu dezvoltarea industriei IT, apar tot mai multe roluri în cadrul procesului de testare – un întreg mecanism, unde fiecare piesă este inevitabilă pentru funcționarea sistemului. În schema de mai jos puteți vedea și interacțiunea dintre diferiți specialiști în procesul de creare a programelor software, precum și ierarhia sau scara de creștere în carieră a unui tester.

Atribuțiile și capacitățile unui test manager

Astfel, managerul planifică, monitorizează și controlează activitățile de testare din cadrul unui proiect. El definește scopul și obiectivele, strategia și planul de testare, metricile și indicii de performanță.

„Test managerul este responsabil pentru succesul serviciilor de testare prestate în cadrul unui proiect. El conferă o viziune, o direcție de mers și o motivare echipei de testare”

Natalia, test manager

Rolul de Test Manager oferă numeroase oportunități, de la conducerea proiectelor de testare pe termen scurt, cu un număr mic de membri ai echipei, până la coordonarea grupurilor de proiecte de testare și realizarea unor obiective exigente.

„Într-un proiect Agile – unde echipa este auto-organizată și nu este o delimitare între echipa de dezvoltare și testare – focusul test managerului este în ajutorarea creșterii abilităților și skill-urilor profesionale ale membrilor echipei prin stabilirea unor obiective în carieră și oferirea suportului în atingerea lor”, mai spune Tatiana, test manager.

Una dintre misiunile critice ale rolului de Test Manager este comunicarea eficientă. Rolul lui implică calități de negociere, abilități de coordonare a priorităților și politicilor diferitor departamente pentru asigurarea calității produsului.

„De regulă, un manager combină mai multe calități cheie, și anume: experiență teoretică și practică bogată, abilități avansate de comunicare și capacitatea de a fi lider. Pentru ca munca să poată fi făcută rapid și eficient, este incredibil de important să îți cunoști bine oamenii și abilitățile”, declară Vasili, test manager la Endava.

Urmărește site-ul www.endava.com pentru a afla despre oportunitățile de carieră în cadrul companiei Endava. Sau înscrie-te în programul de Internship, pentru funcția de Automation Testing, accesând link-ul.

P.

Vezi și aceste știri
Start aplicațiilor pentru ediția de toamnă a unui nou program de Internship la Endava

Start aplicațiilor pentru ediția de toamnă a unui nou program de Internship la Endava

„Secretul e de a crea structura și cultura ca oamenii să își controleze singuri activitățile”. TOP sfaturi și principii de la manager-ul regional Endava, Radu Lazăr

„Secretul e de a crea structura și cultura ca oamenii să își controleze singuri activitățile”. TOP sfaturi și principii de la manager-ul regional Endava, Radu Lazăr

Endava aderă la inițiativele civice destinate suportului medicilor din țara noastră

Endava aderă la inițiativele civice destinate suportului medicilor din țara noastră

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 4
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.