
Fostul sediu al PG și clădirea Cancelariei de Stat vor fi reparate cu peste 20 de milioane de lei din buget. Renovarea e parte a unui proiect de eficiență energetică
O parte din clădirea Cancelariei de Stat, dar și edificiul în care se află Agenția Națională de Integritate și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (fostul sediul al Procuraturii Generale) vor fi renovate până în 2022. Acestea au trecut o evaluare care a demonstrat că eficiența energetică a construcțiilor e departe de a fi ideală. Astfel, o suprafață de mai bine de 10.000 de metri pătrați va fi renovată parțial din bugetul de stat, iar parțial - din granturi și bugete atrase de autorități. Chiar și așa, din haznaua statului urmează a fi alocați, în acest scop, peste 20 de milioane de lei.
・
Documentul prin care este pusă la punct renovarea acestor clădiri este discutat astăzi la ședința Guvernului Chicu. Astfel, prin acest proiect se urmărește îmbunătățirea eficienței energetice a unei rate de 1% din suprafața totală a clădirilor din domeniul public al statului, cu o suprafață totală utilă de peste 250 m2 , în care își desfășoară activitatea autoritățile administrației publice centrale de specialitate.

„Cheltuielile necesare pentru implementarea acțiunilor incluse în Programul menţionat se acoperă din contul și în limitele alocațiilor aprobate autorităților administrației publice centrale de specialitate vizate și prevăzute în legile bugetului de stat pentru anii respectivi. Modificările, în sensul creșterii justificate a costului intervențiilor la obiectivele vizate de Program, vor fi înaintate și promovate în conformitate cu legislația”, asigură autorii.
Programul prevede implementarea unui set de măsuri de eficientizare a consumului de energie în cadrul autorităților.
Mai exact, urmează a fi izolați pereții, acoperișul, va fi înlocuită tâmplăria ușilor și geamurilor, clădirile vor avea sistem de alimentare centralizată cu energie termică și a sistemului intern de încălzire. De asemenea, va fi pus la punct un sistem de recuperare a energiei și va fi modernizat sistemul intern de iluminat.
„Implementarea Programului în cadrul clădirilor menţionate prevede atingerea unor economii de energie estimate, în baza estimărilor efectuate, aproximativ 694 865 kWh/an”, susțin autoritățile.
Clădirile au fost selectate de către un grup de lucru instituit de către Agenţia pentru Eficienţă Energetică. Acestea au fost evaluate după un set de criterii: dacă au fost sau nu reparate în ultimii cinci ani, dacă primesc vizitatori sau dacă sunt utilizate în proporție de 100%.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!