Când și în ce condiții grădinițele din capitală și-ar putea relua activitatea. La școli, numărul de elevi în clasă ar putea fi limitat, iar orele - prescurtate

Când și în ce condiții grădinițele din capitală și-ar putea relua activitatea. La școli, numărul de elevi în clasă ar putea fi limitat, iar orele - prescurtate


Autoritățile municipale nu au încă un răspuns de când și-ar putea relua activitatea grădinițele din capitală. Cert este că în eventualitatea deschiderii instituțiilor de învățământ preșcolar, atât educatorii, cât și părinții vor trebui să respecte anumite cerințe.  

Schimbări de program ar putea avea loc și la școli, odată cu începerea noului an de studii. 

„Am făcut un chestionar. 66% din părinții cu copii de grădiniță își doresc deschiderea acestora. Avem și opinia directorilor. Sunt îngrijorați, au frică, dar toată lumea conștientizează că la nevoie toți se vor consolida. Noi ne pregătim intens. Pe fiecare grădiniță, fiecare director lucrează. Avem diferite tipuri de instituții, unele au spații separate pentru dormit, în altele - paturile sunt în aceeași sală cu activitățile de zi. Respectiv, abordarea pentru fiecare trebuie să fie diferită”, susține viceprimara Angela Cutasevici.

Totuși, autoritățile municipale spun că decizia de reluare a activității grădinițelor ține în totalitate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Chiar și așa, programul de activitate al instituțiilor de învățământ nu va mai fi același ca până la criza epidemiologică.

„Va trebui atent să reluăm activitatea. Cert este că numărul de copii va fi limitat, numărul de ore va fi limitat, ar putea fi și niște indicatori de încadrare treptată. Primul grup, probabil, vor fi copii din grupa mare. Astfel ca educatorii să poată exersa acele norme comportamentale. Atunci când vom relua activitatea, cadrele didactice ce au peste 63 de ani vor fi întrebate dacă vor să revină la muncă. În caz de refuz, noi vom veni cu decizii - fie concedii neplătite, fie altfel”, mai spune Cutasevici.

Ce ne așteaptă din 1 septembrie

Și în cadrul instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal ar putea fi introduse reguli noi. Numărul de elevi în clasă ar putea fi limitat, iar orele prescurtate.

„Fiecare director își evaluează condițiile spațiale în fiecare sală de clasă. Vor fi luate în calcul suprafața în clasă și numărul de copii. Va trebui să evaluăm mai multe orare de intrări/ieșiri în instituție, în cazul în care nu sunt mai multe uși, ca să excludem intersecția dintre grupurile școlare. Acolo unde nu va fi posibilă organizarea activității școlare într-un schimb, vom recurge la două schimburi. De asemenea, se examinează posibilitatea ca o parte din elevi să fie în sala de clasă, iar cealaltă să fie online. În următoarea săptămână să se schimbe. Durata orei, cu certitudine, va fi prescurtată”, punctează viceprimara Angela Cutasevici.

Aceste reglmentări sunt deocamdată doar la nivel de ipoteze. Deciziile finale privind modul de organzare a activității instituțiilor de învățământ urmează să fie adoptate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. 

Precizăm că pe 28 mai, premierul Ion Chicu declara că grădinițele din țară se vor redeschide atunci când riscul infectării copiilor va fi minim sau zero. Prim-ministrul a precizat că și-ar dori ca revenirea în colectivitate să se facă de la 1 iulie, dar nu exclude că starea de urgență în sănătate ar putea fi prelungită și după 30 iunie.

AGORA amintește că toate grădinițele și școlile din țară au fost închise pe 11 martie, în contextul pandemiei de coronavirus.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Serviciile de alimentație a copiilor din școli și grădinițe, sub lupă. Primăria pregătește un nou concept

Serviciile de alimentație a copiilor din școli și grădinițe, sub lupă. Primăria pregătește un nou concept

Ion Chicu nu poate spune când se vor redeschide grădinițele, dar nu exclude că starea de urgență în sănătate s-ar putea prelungi și în luna iulie

Ion Chicu nu poate spune când se vor redeschide grădinițele, dar nu exclude că starea de urgență în sănătate s-ar putea prelungi și în luna iulie

Grupul părinților solidari a creat o petiție prin care cere redeschiderea urgentă a grădinițelor

Grupul părinților solidari a creat o petiție prin care cere redeschiderea urgentă a grădinițelor

Advertoriale
Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ținute create de doi moldoveni au ajuns pe podiumul de la New York Fashion Week: „Inimile noastre sunt pline de inspirație”
  • 2
    Mama donează câte 50.000 de lei pentru fiecare membru de familie. Așa explică fostul director SPPS suma de 940.000 de lei, pe care ANI o consideră avere nejustificată
  • 3
    CNESP are o nouă componență. Gavrilița: 50% dintre membri sunt specialiști și experți în sănătate publică
  • 4
    Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.