
După trei săptămâni de pauză, Parlamentul se întrunește în ședință. Ce subiecte vor dezbate deputații
Deputații moldoveni se vor aduna în prima ședință plenară de după 21 mai, când democratul Eugeniu Nichiforciuc a fost diagnosticat cu COVID-19. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămâni.
・
Parlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 11-12 iunie și 18-19 iunie curent.
În agenda ședințelor sunt incluse circa 30 de proiecte de acte legislative, propuse de Comisiile parlamentare permanente.
Astfel, deputații vor examina proiectul de lege cu privire la organizațiile necomerciale (așa-zisa Lege a ONG-urilor), proiectul privind anularea examenelor de calificare la finalizarea programelor de formare profesională tehnică, anul de studii 2019-2020, proiectul pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind implementarea Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova” și altele.
Reamintim că azi alți doi angajați ai Secretariatului Parlamentului au fost confirmați pozitiv cu noul tip de coronavirus. De asemenea, trei deputați au fost și ei, oficial, confirmați la COVID-19: Eugeniu Nichiforciuc (PD), Vladimir Mizdrenco (PSRM) și Arina Spătaru (Platforma DA).
De menționat că deputații din PAS, Platforma DA, PP Șor și din Pro Moldova au venit, pe 5 iunie, în sala plenului. Aceștia însă nu au avut cvorum pentru a desfășura ședința. Opoziția a dat vina pe PSRM și PD că tergiversează artificial procesul legislativ.