Agenția Proprietății Publice acuză Avia Invest că nu își îndeplinește promisiunile privind modernizarea Aeroportului Internațional Chișinău

Agenția Proprietății Publice acuză Avia Invest că nu își îndeplinește promisiunile privind modernizarea Aeroportului Internațional Chișinău

Avia Invest nu își execută obligațiile privind contractul de concensionare al Aeroportului Internațional Chișinău și are restanțe în jur de peste 66 de milioane de euro, sumă care ar fi trebuit investită în aeroport. Constatarea aparține Agenției Proprietății Publice, iar instituția acuză investitorul că nu coordonează cu autoritățile. 

Potrivit APP, Avia Invest nu prezintă actele solicitate pentru verificarea lucrărilor efectuate în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău și că doar la insistența Comisiei, investitorul a promis accesul Agenției de Supraveghere Tehnică după data de 15 iunie curent.

„Avia Invest SRL și-a exprimat dezacordul cu modificările legislative privind achitarea în bugetul de stat a taxei aeroportuare în mărime de 50% din tariful de 9 euro per pasager la plecare, perceput de concesionar. Se insistă la încasarea în continuare a unui venit net de 9 euro pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor. Comisia a acordat timp concesionarului pentru a veni cu calcule financiare relevante”, se arată în declarația oficială a APP.

În același timp, Avia Invest acuză Primăria Chișinău că tergiversează procesul de construcție a terminalului de pasageri, întrucât refuză să acorde certificatul de urbanism în acest scop.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal