Socialistul Vasile Bolea este acuzat de falsificare. Potrivit deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, după ce Comisia juridică numiri și imunități a aprobat un raport la legea cu privire la organizațiile necomerciale, Bolea a introdus 11 amendamente care nu au fost prezentate Comisiei. În acest sens, deputatul Dinu Plîngău a solicitat repetat demisia lui Vasile Bolea de la șefia Comisiei.
„Domnul Bolea a falsificat un raport al Comisiei. Noi am aprobat un raport într-o ședință. El singur, prin abuz de putere, a introdus încă șase amendamente în sinteza care a fost pusă la dispoziția deputaților. Este un raport falsificat”, a declarat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
De cealaltă parte, Vasile Bolea a afirmat că acele amendamente urmează să fie examinate în ședința plenară.
„Cu o săptămână în urmă, în cadrul Comisiei, a fost examinată sinteza amendamentelor, a fost dat un raport pozitiv. Între timp, au mai venit 11 amendamente din partea altor deputați. Ele nu au fost examinate în comisie, au fost inserate în sinteză și vor fi suspuse dezbaterii în ședința în plen, și plenul Parlamentului să decidă asupra acestor 11 amendamente care nu au fost examinate”, a declarat Bolea.
Situația a generat replici în Parlament. Președinta Legislativului a precizat că fiecare amendament va fi examinat separat: „O să examinăm foarte minuțios. În a doua lectură. În zadar faceți gălăgie, absolut în zadar”.
Vezi și aceste știri

Diacov: „PDM va vota doar amendamentele din legea ONG-urilor care vor fi discutate și convenite cu reprezentanții UE”

Amendamentele „de consens” la legea ONG-urilor, publicate. Deputat: „E clar că spunem adio celor 30 de milioane de euro”

Președintele s-a răzgândit? Socialiștii vor vota legea ONG-urilor, însă doar după susținerea unor amendamente

Litvinenco, despre legea ONG-urilor: Așteptăm probabil un nou „artificiu” juridic? Babuc: Nu cred să se vină cu alte amendamente

„Remarci neprietenoase”: MAE din Rusia reacționează tăios în adresa Maiei Sandu, după felicitarea lui Putin de 9 mai
