Plahotniuc ar fi făcut un recurs la decizia SUA prin care a fost denunțat public și declarat indezirabil. Documentul, prezentat de Țîrdea (DOC)

Plahotniuc ar fi făcut un recurs la decizia SUA prin care a fost denunțat public și declarat indezirabil. Documentul, prezentat de Țîrdea (DOC)

Socialistul Bogdan Țîrdea a făcut public un document din care ar reieși că ex-liderul democraților, Vlad Plahotniuc, a făcut recurs contra deciziei Statelor Unite ale Americii de a-l denunța public, în iarna lui 2020, și de a-l anunța drept persoană indezirabilă. Documentul, care ar fi fost semnat încă în februarie, ar fi adresat împotriva secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo. 

Plahotniuc ar scrie că acțiunea sa reiese „dintr-o denunțare publică ilegală și nejustificată, aplicată împotriva lui Vladimir Plahotniuc și a membrilor familiei sale”.

În recurs, Plahotniuc ar susține că, în timpul activității sale politice în R. Moldova, „a minimizat influența rusă în regiune și a militat pentru reforme anti-comuniste și anti-ruse, cum ar fi legile anti-propagandă, fapt care a enervat partea rusă”.

O bună parte din document conține teze potrivit cărora ex-liderul PD ar fi fost un opozant al „viziunilor Kremlinului”.

„Unul dintre scopurile principale ale lui Plahotniuc a fost să oprească influența rusă în R. Moldova, care s-a răspândit în economie, media, sistemul bancar, asigurări, ONG și organizații politice. Plahotniuc a luat decizii care au deranjat factorii de decizie de la Moscova, astfel, el a devenit o țintă pentru Federația Rusă și actualul președinte pro-rus al R. Moldova”, se mai arată în document. 

Plahotniuc ar spune că a existat o tentativă de a-i răpi copii, în 2019, iar Rusia ar vrea să-l pedepsească cu moartea sau cu închisoare pe viață.

„Vladimir Plahotniuc are toate motivele să creadă că guvernul Republicii Moldova acționează în conformitate cu ordinele patronului său, Rusia”, se mai arată în document.

  Vladimir Plahotniuc by Capitolina Turculeț on Scribd

 

Fostul lider al democraților ar crede că, odată ajuns în Moldova, el ar putea fi deținut „în condiții îngrozitoare și poate fi supus torturii”, sau ar putea fi asasinat.

În document, Plahotniuc ar susține că denunțarea sa este neconstituțională și cere achitarea unor daune.

Documentul a fost plasat, inițial, pe canalul de Telegram al socialistului Bogdan Țîrdea. Ulterior, Țîrdea a ieșit și în fața presei, afirmând că „mâine, în statul New York, la 12 iunie, se desfășoară un proces de judecată a dlui Plahotniuc contra secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo”.

De remarcat că documentul e semnat cu data de 27 februarie 2020, iar reprezentanta legală a lui Plahotniuc ar fi Irina Shpigel. O scurtă căutare arată că Shpigel a fondat firma de avocatură „Shpigel & Associates, P.C.” în august 2014. Își concentrează practica pe litigii de afaceri și parteneriate, litigii comerciale, litigii civile și negocieri contractuale.

Shpigel a lucrat la mai multe cazuri cu răsunet, a fost avocata principală într-un proces în care a reprezentat o companie de aviație internațională, în legătură cu presupuse încălcări ale legilor federale de export.

Reamintim că, pe 13 ianuarie 2020, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, l-a vizat într-o declarație pe fostul președinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Într-o postare pe Twitter, Pompeo spune că denunță public acțiunile lui Plahotniuc și că SUA „stă alături de Moldova în lupta contra corupției”. „Acțiunile corupte ale lui Vlad Plahotniuc au subminat buchia legii și au compromis puternic independența insituțiilor democratice în R. Moldova. Astăzi îl denunț public. SUA e alături de R. Moldova în lupta ei contra corupției”, scria Pompeo.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Consiliul Audiovizualului cere furnizorilor de servicii media să livreze informații corecte în contextul crizei de securitate din regiune

Consiliul Audiovizualului cere furnizorilor de servicii media să livreze informații corecte în contextul crizei de securitate din regiune

Cu cât ar putea crește tariful la energia electrică? ANRE a publicat proiectele de calcul (DOC)

Cu cât ar putea crește tariful la energia electrică? ANRE a publicat proiectele de calcul (DOC)

Alegeri prezidențiale în Italia. Noul preşedinte nu a fost ales nici după a treia rundă de vot

Alegeri prezidențiale în Italia. Noul preşedinte nu a fost ales nici după a treia rundă de vot

Advertoriale
McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 2
    Se clatină fotoliul lui Andrei Spînu? Răspunsul ministrului Justiției
  • 3
    Record negativ: Ministerul Sănătății anunță 5.138 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 24 de persoane au pierdut lupta cu boala
  • 4
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.