
Legea ONG-urilor ar putea fi supusă votului în lectura a treia
Legea ONG-urilor ar putea fi supusă votului în lectura a treia, chiar dacă parlamentarii au votat-o deja în două lecturi, anunțând cea de-a doua ca fiind finală. Declarația aparține vicepreședintelui Parlamentului Mihai Popșoi, care a fost făcută în această seară în timpul unei emisiuni televizate.
・
„Posibil să fie nevoie de a treia lectură. Depinde cum colegii vor definitiva proiectul final. Au fost zeci de amendamente și posibil Direcția Juridică va fi nevoită să recomande a treia lectură”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii.
În timpul ședinței plenului, opoziția a solicitat ca, înaintea transmiterii proiectului spre promulgare, acesta să fie repartizat deputaților spre verificare. Liderul grupului Pro Moldova, Andrian Candu, a propus votarea în lectura a treia. O decizie în acest sens nu a fost însă luată și vociferată.
Precizăm că astăzi, după mai multe acuzații și dezbateri, controversata lege a ONG-urilor a fost votată în unanimitate, în lectura a doua, de Parlament. Chiar dacă președintele Igor Dodon spunea că proiectul va fi susținut de PSRM și promulgat doar după ce vor fi votate mai multe modificări, socialiștii și-au retras sau modificat o bună parte din amendamentele înaintate pe ultima sută de metri.
Amintim că, deși inițial s-a opus vehement adoptării legii cu privire la ONG-uri, care reprezintă una dintre condițiile debursării celei de-a doua tranșe de 30 de milioane de euro din partea UE, recent, președintele Igor Dodon a spus că socialiștii vor susține proiectul, iar șeful statului va promulga legea, cu condiția ca să fie susținute mai multe amendamente.
Deputații din opoziție au cerut inițial demisia președintelui Comisiei juridică, numiri și imunități, Vasile Bolea, după ce s-a constatat că a inclus mai multe amendamente în sinteza raportului comisiei, fără a fi examinate. „A falsificat raportul”, a fost acuzat în plen. Ulterior, amendamentele respective au fost examinate de plen. O parte au fost retrase, altele – reformulate.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!