
Poșta Moldovei a primit 1.700 de kg de colete internaționale, dar nu și din China. Ce faceți dacă ați comandat produse din această țară
În această săptămână, Poșta Moldovei a recepționat trimiteri poștale internaționale atât pe cale terestră cât și prin intermediul curselor charter. Coletele, poșta de scrisori și trimiterile EMS din Marea Britanie, Țările de Jos, Canada, Japonia, Hong Kong au ajuns la destinație pe cale aeriană prin intermediul unei curse charter.
・
Totodată, în urma colaborării cu Poșta Română și Ukrposhta, Poșta Moldovei a primit trimiterile internaționale din Bulgaria, Germania, Franța, Macedonia, România, Serbia, Singapore, Rusia, Suedia și Ucraina.
Astfel, la Centrul de Prelucrare și Transportare a Poștei (CPTP), a parvenit o cantitate de cca 1700 de kg de trimiteri poștale care deja au fost prelucrate și transportate spre oficiile poștale.
Destinatarii vor fi informați despre sosirea trimiterilor în oficiile poștale prin două metode: expedierea unui mesaj de informare destinatarului, în cazul, în care pe colet va fi indicat numărul de telefon al acestuia, sau prin expedierea la adresa beneficiarului a unui aviz de primire.
Referitor la trimiterile internaționale din China, administrația poștală din țara respectivă a remis informația că în urma capacităților limitate de transportare a poștei, au decis să returneze vânzătorilor trimiterile poștale comandate până pe 17 martie 2020 și au îndemnat clienții să se adreseze direct vânzătorilor de la care au realizat comanda produselor pentru a recupera banii, ori pentru a programa o expediere nouă.
În cazul în care vânzătorul solicită confirmare oficială precum că trimiterea internațională înregistrată nu a parvenit la destinatar, solicitați o astfel de informație doar pentru trimiterile înregistrate la adresa de email [email protected]
Din cauza situației create de COVID-19 la nivel global, majoritatea operatorilor poștali desemnați ai țărilor membre UPU constată diminuarea cantitățile de trimiteri internaționale recepționate în ultimele trei luni, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent.