Nu o fac pentru recompensă și nici nu cunosc zecile și chiar sutele de vieți pe care le-au salvat. Dar continuă sistematic să doneze sânge, fiind încrezători că este o normă să le faci bine oamenilor. Așa i-am cunoscut: Donatori de sânge – modești, dar fără îndoială – eroi.
„Nu pur și simplu trăiesc această viață, dar aduc aportul meu”
Ruslan Musteață este donator voluntar. Anual, vine la Centrul de transfuzie de aproape cinci ori pentru a dona sânge. Face asta de mai bine de 10 ani.
„Prima oară am donat în anul 1997, la rugămintea prietenilor pentru rudele lor. După aceasta am intrat în ritm și am început să donez periodic. Am devenit donator emerit. Este o oarecare mândrie pentru faptul că nu pur și simplu trăiesc această viață, dar aduc aportul meu pentru cei care au nevoie”, spune Ruslan Musteață, donator de sânge.

După procedură, spune că se simte minunat, iar acum și-a încurajat și colegii de serviciu să-i urmeze exemplul: „Le-am spus colegilor la serviciu și de la compania în care lucrez. Acum doi oameni donează. Ei au donat mai devreme, eu în altă perioadă de timp. A fost o discuție la serviciu și au devenit curioși”, afirmă donatorul.
100 de donări de plasmă și sânge: „Sunt circa 80 de litri de plasmă”
Veaceslav Zaborot a donat pentru prima oară în anii de studenție. Astăzi, la ai săi 50 de ani, numără peste 100 de proceduri: „Eu lucrez alpinist și mă mai sună fetele: „Veniți domnul Veaceslav, mai donați sânge”, spun. Și le zic: „Iată când o să plouă vin”. Și când plouă și se strică timpul, vin singur. Uneori dau sânge, alteori plasmă. Și plasma se dă câte 750-800 de ml. Iată 100 de donări, câte 800 de ml – sunt circa 80 de litri de plasmă. Mă simt bine și mi s-a spus că e bine pentru ficat, se mai regenerează celulele”, spune donatorul.

„Este demonstrat și dovedit prin cercetări științifice că donarea de plasmă, sânge și alte celule acționează benefic asupra organismului nostru fapt invocat de antrenarea vaselor sangvine, iar prin asta se reduc șansele de avea accidente vasculare. Studiile au demonstrat că donatorii de sânge care donează cu regularitate cel mai rar se îmbolnăvesc de infecții respiratorii acute și virale, care sunt specifice perioadelor sezoniere”, explică șefa Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari.
„Pierzi 40 de minute din viața ta, dar salvezi o viață omenească”
Nici tinerii nu rămân în urmă. Un exemplu este Andrei Leanca care este donator de opt ani. De această dată a venit să doneze plasmă. Tânărul avea 18 ani când a urmat prima procedură.

„A fost pentru mine ceva nou. N-am donat aici în Chișinău, ci la mine în raion. Activam acolo la spital și era un vis să donez și să văd ce este asta. Am făcut analizele, au fost rezultatele bune și au acceptat să-mi ia sânge.
Când te gândești că într-adevăr ajuți pe cineva, e destul de normal. Pierzi 40 de minute din viața ta ca să salvezi o viață omenească care o să trăiască mult mai mult și te simți minunat”, spune Andrei Leanca, donator de sânge.
„Dacă îmi permite sănătatea să ajut, de ce nu?”
În sala unde se recoltează doar celule din sânge – trombocite, am întâlnit un militar. Bărbatul vine cu regularitate și donează trombocite, celule vital necesare pentru pacienții diagnosticați cu leucemie, pentru copiii aflați după intervenții chirurgicale la inimă și alte situații.
„Ajutăm cu ce putem. Dacă îmi permite sănătatea să ajut, de ce nu? Deseori se adresează chiar și persoane să donăm, știind că suntem sănătoși, că trecem controlul medical regulat. De la începutul anului, am donat de vreo zece ori deja sânge și componente sanguine, vreo zece donări de acuma am. Cam o dată la două săptămâni, dar după ce donez sânge, fac în jur de o lună întrerupere”, spune Alexei Grăjdeanu, donator de sânge.
Cât de des putem dona sânge?
Sânge putem să donăm la fiecare două luni, plasmă putem să donăm la fiecare două săptămâni, iar trombocite putem să donăm la fiecare trei luni.

Cine poate deveni donator de sânge?
Oricine poate deveni donator de sânge dacă este perfect sănătos, are vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani și are greutatea corporală mai mare de 50 de kg.
.jpg)
Ce recomandări trebuie să urmezi înainte de procedură?
Totodată, donatorii trebuie să țină cont de câteva recomandări înainte de procedură: „Trebuie să ai grijă, cu cel puțin două zile înainte să eviți folosirea băuturilor alcoolice, să te odihnești bine, să folosești cât mai multe lichide, fructe și alimentație bogată în proteine, să eviți mesele copioase sau bogate în grăsimi”, recomandă Svetlana Cebotari.
În regim obișnuit, sistemul național de sănătate are nevoie în mediu de cel puțin 300 de donatori zilnic de la care să se preleveze atât sânge, cât și componente sanguine ca plasmă sau trombocite.
Pe timp de pandemie, numărul donatorilor a scăzut de 3-4 ori
„Este cert că această situație endemică pentru țara noastră provocată de virusul COVID-19 a dus la micșorarea numărului de donatori de 3-4 ori. Desigur noi am făcut față în această perioadă, atât din contul rezervelor care sunt disponibile la CNTS, dar și din numărul mai mic al donatorilor care s-au prezentat în această perioadă”, spune șefa Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.

Anual, în Republica Moldova, sunt înregistrate între 65.000 și 80.000 de donări de sânge și componente sanguine. În tratamentul pacienților sunt folosite peste 16 tone de componente eritrocit 24 de tone de plasmă și mai multe preparate biomedicale.
Vezi și aceste știri

A donat 100 de litri de sânge și a făcut din ajutorul acordat celorlalți un stil de viață. Povestea Polinei Turtă, femeia pentru care vârsta e doar o cifră în buletin

Suedia: Donatorii de sânge primesc un mesaj de fiecare dată când sângele lor a salvat pe cineva
