Fostul director al combinatului de vinuri „Cricova”, Valentin Bodiul și conducătorul unui agent economic au fost scoși de sub urmărire penală, iar dosarul în care cei doi erau vizați a fost clasat. Despre aceasta informează Procuratura Generală, menționând că a fost demarat un proces penal cu privire la investigarea legalității demarării cauzei menționate.
Cei doi bănuiți au fost anunțați în căutare în 2017 pentru „abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave”. Faptul a fost anunțat la acel moment de Procuratura Anticorupție.
„În urma studierii minuțioase a probatoriului, recent, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunii.
Pe această cale, instituția își cere, public, scuze pentru acțiunile ilegale ale fostei conduceri a Procuraturii Anticorupție la care au fost supuse persoanele timp de aproximativ 3 ani”, se arată în comunicatul PG, subliniind că la acel moment PA era condusă de Viorel Morari.
Mai mult, PG anunță că legalitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor în cauza respectivă constituie obiectul investigațiilor în cadrul unui proces penal, aflat în gestiunea instituției.
„În rezultatul controalelor dispuse la începutul acestui an la Procuratura Anticorupție și PCCOCS au fost stabilite grave abateri, admise de unii procurori la instrumentarea cauzelor, prin care au fost încălcate grav drepturile fundamentale ale omului: rețineri, arestări, percheziționări, sechestre, interceptări, filări ilegale, tergiversări ale examinării dosarelor, hotărâri ilegale pe fond, reprezentare defectuoasă a acuzării de stat în instanțele judecătorești, neatacarea hotărârilor ilegale în instanțele de judecată”, subliniază PG și menționează până acum pentru abaterile stabilite, Inspecția Procurorilor a inițiat peste 30 de proceduri disciplinare în privința procurorilor din cadrul celor două procuraturi specializate.
Acestea au fost transmise Colegiului de Disciplină și Etică din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor pentru adoptarea deciziilor corespunzătoare faptelor comise.