UPDATE 12:00. Comisiei extraordinare de sănătate publică a capitalei a decis ca transportul public să nu fie restricționat pe parcursul săptămânii. Totuși, sâmbătă și duminică acesta va fi sistat. Purtarea măștilor este obligatorie.Știrea inițială: „Împreună cu specialiștii și grupul de lucru, care au monitorizat ieri situația în teren s-a constat că fluxul de oameni este mult mai mare în stațiile de așteptare și în transport, înainte de a fi sistat, sau după ce își reia activitatea.
La fel, am primit mai multe mesaje și solicitări din partea mai multor locuitori, medici care ne-au comunicat despre dificultățile pe care le-au întâlnit pe parcursul zilei când transportul a fost sistat, având un alt grafic de lucru și erau nevoiți să urce în transportul deja plin.
Analizând împreună cu grupul de lucru toate riscurile, am ajuns de comun la concluzia ca transportul nu trebuie să fie restricționat pe parcursul săptămânii”, scrie edilul pe pagina sa de Facebook.
Astfel, Ceban cere convocarea Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinău pentru ora 9: 30. Aceasta cu scopul de a fi revăzută decizia.
„Îmi cer scuze de la locuitorii municipiului pentru disconfortul de astăzi. Totodată mulțumesc pentru înțelegerea de care dați dovadă. Păstrați distanța și regulile recomandate”, a adăugat Ceban.
Amintim că, în conformitate cu hotărârea Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a capitalei, a fost luată decizia ca în săptămâna curentă transportul public în Chișinău să circule conform unui program special. Mai exact, dimineața - între orele 5:00 și 10:30, iar seara – orele 15:30 și 21:30. La fel, este interzis accesul persoanelor în transportul public fără măști de protecție.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.
