Inițiativă legislativă din partea președintelui: Mai multă  protecție pentru persoanele implicate în investigarea dosarelor de interes național

Inițiativă legislativă din partea președintelui: Mai multă protecție pentru persoanele implicate în investigarea dosarelor de interes național

Mai multă protecție din partea statului pentru persoanele implicate în investigarea dosarelor de interes național. Aceasta își dorește șeful statului Igor Dodon care intenționează să propună în acest scop o inițiativă legislativă.  Aceasta pentru că, susține președintele, ar exista presiuni și amenințări asupra „factorilor de decizie implicați în investigări”.

„Suplimentar la cele prevăzute de legislație, în scopul acordării suportului necesar din partea statului, am decis să propun un proiect de inițiativă legislativă, privind amendarea cadrului normativ ce va permite implementarea unui mecanism suplimentar de asigurare a protecției de stat persoanelor implicate în procesul de investigare a dosarelor de interes național (judecătorilor, procurorilor, etc.,)”, scrie Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Totul pentru că, susține președintele, în ultima perioadă ar fi primit „diverse semnale de la organele competente ale statului precum că asupra factorilor de decizie implicați în investigarea și examinarea dosarelor de interes național, sunt tendințe de presiuni și intimidări”. Mai exact, șeful statului face referire la așa dosare ca cele legate de furtul miliardului sau concesionarea aeroportului.

„În caz de atentare la viața şi sănătatea acestora, amenințarea lor sub orice formă, statul va face uz de toate instrumentele oferite de lege pentru a asigura paza persoanelor, precum și a familiilor acestora, inclusiv garantarea dreptului acestora de a fi asigurați de către organele afacerilor interne cu mijloace de apărare”, mai scrie președintele.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal