„Este un fals foarte evident, nu sunt vocile noastre”: Igor Dodon, despre înregistrarea apărută în spațiul public

„Este un fals foarte evident, nu sunt vocile noastre”: Igor Dodon, despre înregistrarea apărută în spațiul public

„Un fals evident”. Este reacția președintelui Igor Dodon la înregistrarea audio apărută, în acestă dimineață, în spațiul public. Șeful statului susține că urmează să sesizeze organele competente petru „investigarea celor care fac și promovează astfel de falsuri”. 

Igor Dodon a ținut să facă aluzie la personalitatea fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, atunci când a scris despre decizia anulării rezultatelor alegerilor locale noi, conform cărora Andrei Năstase a ieșit învingător. 

„Este un fals foarte evident, nu sunt vocile noastre. Se pare că lumea a uitat cine a luat decizia suspendării lui Năstase și avea toate pârghiile să facă asta, pe timpul regimului Plahotniuc”, a scris Igor Dodon.

Șeful statului afirmă că urmează să sesizeze oamenii legii. Totodată, Dodon a spus că se așteptă ca în timpul apropiat să mai apară „astfel de falsuri”. 

„Vom sesiza Procuratura pentru a cere investigarea celor care fac și promovează astfel de falsuri. Ne așteptăm să apară și alte falsuri pe măsura ce ne apropiem de campania electorală, de aceea urmează sa întreprindem toate măsurile legale pentru ca cei care stau în spatele unor astfel de campanii să răspundă în fața legii pentru faptele lor, atât cei care le comandă, cât și cei care le execută”, a declarat Dodon. 

AGORA amintește că o discuție telefonică în care sunt înregistrate voci ce par să semene cu cele a președintelui Igor Dodon și a primarului general al capitalei Ion Ceban, a apărut în spațiul public. Cei doi discută despre „o variantă” pentru anularea alegerilor locale ale primarului de Chișinău unde Andrei Năstase ieșise câștigător. 

Citește și: Discuție telefonică în care sunt voci asemănătoare cu cele ale lui Dodon și Ceban: S-ar discuta anularea alegerilor în care Năstase a câștigat

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Discuție telefonică în care sunt voci asemănătoare cu cele ale lui Dodon și Ceban: S-ar discuta anularea alegerilor în care Năstase a câștigat (AUDIO)

Discuție telefonică în care sunt voci asemănătoare cu cele ale lui Dodon și Ceban: S-ar discuta anularea alegerilor în care Năstase a câștigat (AUDIO)

Sandu și Năstase, despre eliberarea lui Platon: „Justiția lui Dodon în acțiune” sau „este folosit de politicul moldovenesc”

Sandu și Năstase, despre eliberarea lui Platon: „Justiția lui Dodon în acțiune” sau „este folosit de politicul moldovenesc”

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au depus flori la bustul lui Eminescu. Evenimentul a fost scurt, fără luări de cuvânt (VIDEO)

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au depus flori la bustul lui Eminescu. Evenimentul a fost scurt, fără luări de cuvânt (VIDEO)

Advertoriale
Cărturești la Muzeu: o nouă librărie Cărturești se deschide în centrul capitalei, în cadrul Muzeului Național de Istorie

Cărturești la Muzeu: o nouă librărie Cărturești se deschide în centrul capitalei, în cadrul Muzeului Național de Istorie

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
  • 3
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 4
    De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.