S-au distrat cu muzică la volum mare și nu au respectat regulile de securitate rutieră și antiepidemice. Mai mult, au anexat și o roabă la mașina cu care se deplasau în toiul nopții. Aceasta este isprava unui grup de tineri din Cahul, care au fost identificați și urmează să fie sancționați de oamenii legii după ce imaginile video au apărut în mediul online.
Grupul format din șapte tineri, originari din raionul Cahul, la 13 iunie curent, în plină pandemie, au decis să sărbătorească ziua de naștere a unuia dintre ei, susțin oamenii legii.
Astfel, tinerii au ieșit pe strada I.L. Caragiale din Cahul cu o mașină și o roabă, tulburând ordinea publică și creând pericol în trafic. Totul s-a întâmplat după miezul nopții.
Pe lângă încălcările comise în trafic, tinerii nu au ținut cont de distanța socială, măsurile de protecție și numărul de persoane adunate în grup.
Polițiștii au identificat tinerii. Aceștia riscă amenzi pentru încălcarea normelor anti COVID-19 și pentru huliganism nu prea grav.
Inspectoratul General al Poliției reiterează că asemenea comportament este inacceptabil. Acțiunile respective au pus în pericol viața și sănătatea tinerilor, precum și traficul rutier.
Vezi și aceste știri

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

SUA își propune să înarmeze Ucraina cu rachete antinavă avansate pentru a lupta împotriva blocadei ruse
