Candu, întrebat dacă îi este frică de Platon. „Scopul e să facă spectacol”

Candu, întrebat dacă îi este frică de Platon. „Scopul e să facă spectacol”

Liderul grupului Pro Moldova, Andrian Candu, spune că nu îi este frică de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care a fost eliberat, recent, din închisoare. Susține că scopul acestuia este să facă spectacol. Asta în contextul în care Platon a declarat că „arhitectul furtului miliardului” ar fi Candu și că ar deține dovezi în acest sens.

„Nu îmi este frică. Din experiența și informațiile pe care le am, dumnealui (Veaceslav Platon – n.r.) a atentat la integritatea și reputația multor persoane. Nu sunt un fatalist și merg fără grijă și fără anumite precauții, dar activitatea publică pe care mi-am asumat-o presupune anumite riscuri. Dlui acum cu siguranță va fi folosit, probabil a venit momentul când trebuie folosit mai mult, ca să lovească în opoziție, în Andrian Candu, în echipa Pro Moldova. E clar că scopul acestei suspendări de executare a pedepsei este să faci spectacol, să ții în priză emoțiile publicului, astfel încât să protejezi actuala guvernare și pe actualul președinte, ca să câștige al doilea mandat”, a declarat Andrian Candu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Pe 18 mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul lui Veaceslav Platon a fost falsificat și că acesta își ispășește pedeapsa de 18 ani de închisoare pe nedrept, fiind găsit vinovat de delapidare de fonduri de la Banca de Economii. Ulterior, Stoianoglo a depus un demers prin care solicita suspendarea executării pedepsei. Pe 15 iunie, judecătorii au admis integral demersul, iar Platon a fost eliberat din închisoare. Astfel, dosarul urmează să fie revizuit.

Publicitate

Amintim că, în februarie 2020, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința în baza căreia Veaceslav Platon a fost condamnat la 12 ani de pușcărie pentru sustragerea a milioane de lei din conturile companiilor „Moldasig” și „Alliance Insurance Group”. Cauza se află acum la rejudecare în prima instanță.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal