
Exponenți ai PDM-PSRM, propuși pentru fotoliul de membri ai CA. Opoziția: „Este o înțelegere politică. Luăm în calcul adresarea în instanță”
Biroul Permanent al Parlamentului a propus, la 18 iunie, Comisiei parlamentare de profil patru candidați la fotoliul de membru al Consiliului Audiovizualului (CA) . Potrivit deputaților Lilian Carp și Vasile Năstase, candidații au fost susținuți prin vot politic, find exponenți ai socialiștilor și democraților.
・
„În cadrul ședinței fracțiunii PDM, unde au participat 15 membri, a fost pe ordinea de zi un punct care se referă la desemnarea candidaturilor la concursul pentru suplinirea funcțiilor de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. În urma dezbaterilor, s-a hotărât că se desemnează Larisa Manole, Victor Focșa la funcția de membri ai instituției. Are loc împărțirea politică în această instituție care trebuie să fie independentă”, a declarat Lilian Carp.
Opoziția cere organizarea unui concurs nou pentru funcția de membri ai CA.
„O democrație veritabilă este atunci când există o presă independentă. Prin acestă hotărâre a PDM într-o înțelegere, desigur, cu PSRM de a desemna candidații politic în aceste funcții, viciază democrația din Republica Moldova. Condamnăm acest lucru și cosiderăm că comisia de profil trebuie să întoarcă înapoi, în cadrul biroului permanent aceste candidaturi care au fost înaintate și să aibă organizarea unui concurs nou”, a mai adăugat deputatul.
Totodată, deputatul Vasile Năstase susține că fracțiunea din care face parte ia în calcul adresarea în instanță pe marginea acestui subiect.
„Este un caz ieșit din comun, noi nu putem accepta acest troc dintre PDM și PSRM. Asemenea lucruri nu pot fi tolerate. Luăm în calcul și o adresare la Curtea Constituțională sau într-o altă instanță de drept”, a afirmat deputatul Platfoemei DA, Vasile Năstase.