
„Frosea ai făcut o prostie mai mare decât tine”. Diacov comentează plecarea deputatei Grețu din PD (FOCUS)
Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, susține că a fost contactat de susținători ai partidului care s-au arătat nemulțumiți de plecarea deputatei Efrosinia Grețu din PD la Pro Moldova. „Frosea, ai făcut o prostie mai mare decât tine”, i-a spus democratul fostei sale colege în timpul ședinței Parlamentului din 18 iunie.
・
„În legătură cu anunțul făcut despre doamna Grețu, eu vreau să-mi exprim și regretul și dezamăgirea, fiindcă eu știu cum s-au atârnat de doamna Grețu grupul respectiv în timpul precedent și vreau să vă spun că m-au sunat aseară și câțiva primari și câțiva oameni de rând de la Leova s-au revoltat extraordinar. Frosea, ai făcut o prostie mai mare decât tine”, a spus Diacov.
Amintim că pe 17 iunie deputata PDM Efrosinia Grețu a părăsit formațiunea politică PD și a aderat la Pro Moldova. Astfel, democrații și socialiștii nu mai dețin majoritatea parlamentară, având împreună 50 de mandate.