Poliția de Frontieră a anunțat că, pe perioada stării de urgență în sănătate publică (stabilită până pe 30 iunie), în punctele de trecere a frontierei de stat persoanele sunt obligate să poarte măști sau ecrane de protecție, care să acopere gura și nasul.
Decizia a fost luată în conformitate hotărârea din 12 iunie 2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP).
Astfel, la intrare cât și pe perioada aflării în punctele de trecere, persoanele vor purta obligatoriu masca de protecție sau ecranul de protecție, în mod corespunzător. Acestea vor fi scoase doar la solicitarea polițistului de frontieră, în timpul efectuării controlului de frontieră.
„Nerespectarea cerințelor legale constituie încălcare a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat și servește temei de atragere la răspundere contravențională. Îndemnăm cetățeni la prezentarea unei atitudini responsabile față de măsurile întreprinse în contextul luptei cu Covid-19 și să manifeste prudență față de sănătatea proprie”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
Amintim că regimul stării de urgență, instituit prin decizia Parlamentului, a expirat pe 15 mai curent. Respectiv, Comisia națională extraordinară de sănătate publică a declarat stare de urgență în sănătate publică pentru perioada 16 mai – 30 iunie 2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului respectiv în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Vezi și aceste știri

SUA: Un pasager care a refuzat să poarte mască de protecție a fost dat jos din avion

„O mască te poate proteja de un tub cât degetul de gros până în plămâni”: Mesajul unui asistent medical pentru cetățenii iresponsabili

Asistent medical de la Urgență: E ridicol de enervant să auzi că cineva „se înădușă” cu mască, când tu știi că stai ore în șir cu două măști și patru perechi de mănuși (FOTO)

Igor Dodon le dă replica celor care îl acuză că nu poartă mască: „Oamenii au încredere în politicienii care sunt alături de ei” (VIDEO)

Ministra Sănătății, despre obligativitatea de a purta masca de protecție: „Azi vorbim de altă etapă de transmitere a infecției - cea comunitară”
