*Acest material este sponsorizat

Povestea de antreprenoriat a Elenei Vetrici. O afacere dulce care prosperă și pe timp de carantină

Povestea de antreprenoriat a Elenei Vetrici. O afacere dulce care prosperă și pe timp de carantină


Elena Vetrici. administrează o plantație de arbuști fructiferi, o uscătorie de fructe și de pomușoare și o stupină cu 100 de familii de albine în raionul Ungheni. Grație Programului PARE 1+1, realizat de ODIMM (Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii) inclusiv cu fonduri europene, antreprenoarea a reușit să doteze uscătoria cu cele mai moderne tehnologii și utilaje, între care o centrifugă de ultimă generație pentru separarea mierii și ustensile pentru prelucrarea cerii de albine. Astfel, dacă operațiunile de extragere a mierii durau cel puțin două săptămâni și solicitau implicarea mai multor membri ai familiei, acum ea le poate face de una singură în două zile.

„Agricultura m-a ajutat să depășesc depresia care mă distrugea”

Elena Vetrici, antreprenoare

Elena a învățat meseria de bucătăreasă, dar în ultimii ani a lucrat ca vânzătoare la magazinul din sat. Viața liniștită i-a fost perturbată în ziua când i-a murit soțul. Pe fundal de stres și sub presiunea responsabilității pentru cei doi copii pe care trebuia să-i crească și să-i educe singură, femeia s-a confruntat cu grave probleme de sănătate. Depresia nu a doborât-o însă, ci a făcut-o să caute soluții - și ea s-a orientat spre cultivarea arbuștilor de Goji... 

„Eram foarte afectată. Îmi părea că s-a prăbușit ceva peste mine și nu o să-mi mai revin. Dar aveam copii, care aveau nevoie de ajutor. Și s-a întâmplat ceea ce nu aș fi crezut vreodată - agricultura m-a ajutat să depășesc depresia care mă distrugea”, își amintește ea.

A început să studieze și să se informeze. În scurt timp, a ajuns la concluzia că această îndeletnicire nu presupune mari dificultăți, arbuștii de goji fiind foarte rezistenți la schimbările climatice, și că o mini-plantație de goji ar fi tocmai potrivită pentru familia ei. Astfel că a plantat mai întâi 200 de ari cu arbuști, apoi șase hectare, apoi a amenajat un hectar de pepinieră, în care a obținut un soi nou, pe care l-a numit „Miracol”. A ales acest nume pentru că arbustul de goji a fost un miracol pentru ea, ajutând-o să revină la viața activă. În paralel, printre muncile câmpului, a aflat că fructele goji sunt bogate în antioxidanți, ajută la întărirea sistemului imunitar și la păstrarea stării de sănătate, previn oboseala și surmenajul, și sunt foarte bune în ameliorarea migrenelor și a insomniilor. Era exact ce avea ea însăși nevoie în acel moment!..

PARE 1+1, o șansă de a aduce copiii acasă

„Stresul te pune să faci lucruri de care nici nu ai fi bănuit că ești în stare. M-am gândit că fructele goji se asortează cu mierea de albine și am început să am grijă de 100 de familii de albine. Am încercat să produc și legume, dar am renunțat, căci nu a mers... Cred că mie-mi merge să produc ceea ce este dulce - am mai „cochetat” cu plantații mici de căpșune sau de zmeură, afaceri care mergeau bine. M-am oprit la goji, totuși, am avut sentimentul că acesta e drumul meu”.

Un drum deloc simplu, căci Elena nu avea niciun minut de odihnă. Separarea manuală a mierii îi consuma cel mai mult timp. Coroborată cu o altă afacere de-a sa - uscarea fructelor de goji -, acest proces îi fura zile și nopți întregi. Dar și mai grav era faptul că nu prea era satisfăcută de calitatea produselor rezultate.

În anul 2019, Elena a aflat despre Programul PARE 1+1, realizat de ODIMM. La acel moment era deja recăsătorită și avea o familie cu șapte copii - doi elevi și cinci tineri care munceau peste hotare. S-a gândit că programul este o șansă excelentă de a-și aduce copiii acasă. Și a reușit, după ce a obținut, prin PARE 1+1, 250.000 de lei nerambursabili și a construit o uscătorie modernă de fructe.

„Sunt sigură că și ceilalți o să se întoarcă”

Elena Vetrici, antreprenoare

Cel mai mare vis al Elenei e să-și vadă toți cei șapte copii acasă. Deocamdată a revenit doar unul dintre ei, care s-a și implicat în afacere. „Pe unul am reușit să-l aduc. Datorită veniturilor lui și cu fondurile europene, de care am beneficiat, am construit uscătoria. El mă ajută s-o administrez, lucrează acolo. Sunt sigură că și ceilalți o să se întoarcă. Avem și aici de lucru. Și dacă avem toate puse la punct, putem trăi bine și în Moldova. Sunt sigură că împreună o să reușim”, spune ea.

În același timp, a depus dosarul și pentru Programul „Femei în afaceri”, tot de ODIMM administrat și a obținut încă 124 de mii de lei nerambursabili. Din aceștia a procurat o centrifugă de separare a mierii, precum și utilaj modern de prelucrare a cerii. Instalarea utilajului în uscătorie a durat mai mult decât a fost planificat și nu a reușit să usuce roada anului 2019. Spune că a comercializat-o în stare proaspătă. Totuși, o parte a depozitat-o pentru a testa noile tehnologii.

Carantina a făcut-o să-și regândească afacerea

Când a început pandemia, Elena muncea la plantația de goji. „De obicei, la asemenea lucrări angajăm muncitori sezonieri, dar în acest an a fost anunțată carantina și nu am mai putut chema pe nimeni. În schimb, s-au întors toți copiii de peste hotare și am lucrat împreună - doar noi, familia... Până în acest moment nu am simțit efectele crizei, iar investițiile îmi dau curaj. De albine am grijă eu singură. Dacă înainte extrăgeam mierea în două săptămâni, acum același lucru îl fac în două zile, fără eforturi. Sunt foarte, foarte bune. Și ceara iese curată”.

Acum, când lucrările la plantație sunt pe sfârșite, Elena testează noile tehnologii de uscare. Folosește fructele pe care le-a depozitat toamna trecută. Recunoaște că nu i-a reușit din prima procedura, însă rezultatele sunt din ce în ce mai bune. 

„Fructele uscate arată foarte bine, mult mai bine decât atunci când le uscam în seră, manual - și sunt mai gustoase”, povestește entuziasmată antreprenoarea.

Totuși, carantina nu a trecut fără schimbări - Elena spune că această perioadă a făcut-o să-și regândească afacerea... „Nu este simplu să vinzi cantități mari de fructe în Moldova. Le-am exportat în România. Dar uneori ești nevoit să le dai la preț mic, deoarece fructele proaspete nu rezistă prea mult. Începem recoltarea în septembrie și o ținem până dau înghețurile. La culesul pomușoarelor angajăm și până la 50 de zilieri. Căci trebuie să le vindem foarte repede, ca să facem loc altor fructe la depozitare. Am încercat să facem livrări la un preț mai bun, dar Chișinăul e departe și transportul ne consumă tot venitul. Am avut contracte cu rețele de magazine și vânzători angro, dar... cred că soluția este în altă parte”.

Produse pe care să scrie „Made in Moldova”

Deocamdată, soluția este uscătoria, achiziționată datorită fondurilor europene. Și când nu poate vinde toată cantitatea de fructe în stare proaspătă, le usucă. „De fiecare data când realizez o idee, le spun alor mei că, gata!, e ultima și nu mai pornesc nimic. Niciodată însă nu m-am ținut de cuvânt...”, adaugă Elena, după care ne mărturisește că, de fapt, mai are un vis, pentru care a și pregătit o propunere de proiect. Și anume, vrea să facă o linie de producere a bastonașelor energizante din goji și miere, și o linie de ambalare a dulceții din fructe de goji.

„Vom putea să stocăm fructele. Nu vom fi forțați să le vindem la prețuri mici, sub diferite pretexte, pentru a rămâne în limita de rentabilitate. Și mai e ceva - vreau ca pe produsele noastre să scrie „Made in Moldova”. Știu că, prin diverși intermediari, fructele noastre ajung în Portugalia, unde din ele se face dulceață pe care e scris „Made in Portugal”. Dar noi putem face dulceața noastră, aici”.

Elena este încrezătoare că inițiativele ei se vor bucura de susținere, așa cum s-a întâmplat și până acum. De fiecare dată, a fost ajutată de consultanții ODIMM, pe care i-a convins că știe ce-și dorește să facă și, mai ales, știe cum să facă, având o idee clară de afaceri. „Sunt sigură că o să mă ajute și de această dată”.

Programul „Femei în Afaceri” a fost lansat în toamna anului 2016, având ca obiectiv promovarea abilității economice și sociale a femeilor din zonele rurale prin reducerea inegalității de gen, creșterea și dezvoltarea afacerilor, schimbarea percepției inovaționale, sporirea accesului la resurse, servicii și tehnologii. Până în prezent, prin intermediul programului, la Componenta de granturi mici au fost selectate și finanțate 379 de afaceri ale femeilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Suma granturilor aprobate este de circa 52 milioane lei, ele urmând să atragă investiții în economie de circa 90 milioane lei. Afacerile antreprenoarelor au creat și menținut peste 1500 locuri de muncă. Programul este finanțat din bugetul de stat și suplinit din fondurile Uniunii Europene.

Acest articol este publicat în cadrul Proiectului UE „Comunicare strategică și suport pentru mass-media”, în contextul campaniei de informare privind răspunsul global al Uniunii Europene la criza COVID-19. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reprezintă în mod neapărat viziunea UE.

 

 

P.

Vezi și aceste știri
ODIMM va lansa un program pentru IMM-uri în contextul crizei COVID-19. Care sunt cifrele orgranizației în 13 ani de activitate

ODIMM va lansa un program pentru IMM-uri în contextul crizei COVID-19. Care sunt cifrele orgranizației în 13 ani de activitate

ODIMM a semnat contracte de finanțare nerambursabilă de peste 7 mln de lei cu 37 de beneficiari

ODIMM a semnat contracte de finanțare nerambursabilă de peste 7 mln de lei cu 37 de beneficiari

Muncesc peste hotare, investesc acasă. 54 de idei de afaceri propuse de migranți, aprobate în cadrul programului PARE 1+1

Muncesc peste hotare, investesc acasă. 54 de idei de afaceri propuse de migranți, aprobate în cadrul programului PARE 1+1

Advertoriale
O celebră rețea de retail, printre primii parteneri care se alătură proiectului Banca de Alimente (VIDEO)

O celebră rețea de retail, printre primii parteneri care se alătură proiectului Banca de Alimente (VIDEO)

Pune-ți afacerea pe upgrade cu noua ofertă de finanțare în lei de la Mobiasbanca – OTP Group

Pune-ți afacerea pe upgrade cu noua ofertă de finanțare în lei de la Mobiasbanca – OTP Group

Pune-ți afacerea în agricultură pe upgrade, cu ofertele avantajoase AgroFabrica

Pune-ți afacerea în agricultură pe upgrade, cu ofertele avantajoase AgroFabrica

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Aceleași măști, dar altă piesă. Cum pandemia ar putea schimba tabloul „voturilor salvatoare” ale diasporei
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Aceleași măști, dar altă piesă. Cum pandemia ar putea schimba tabloul „voturilor salvatoare” ale diasporei
  • Oameni ca tine: Radu Țurcan, ghidul montan care a schimbat frica de înălțime pe destinația „sus” (FOTO, VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Turnați vin și dați COVID-ul, hop, hop, hop și-Athos (AUDIO)
  • Diana Boico, despre educația financiară în rândul femeilor, cum e să fii parteneră Ogilvy, tendințe în publicitate și psihiatrie | Nota de Plată (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Alex Buretz, tânărul care transformă toată drama socială și politică a țării în caricaturi cu subînțeles (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Din cele peste 500 de lucrări, mai mult de 90 la sută le-a făcut cadou. Elena Crîșmaru:...
  • Jennifer Aniston, în direct către fostul soț: „Brad. Cred că ești atât de sexy! Nu vrei...
Cele mai populare
  • 1
    Un avion Air Moldova, reținut pe aeroportul din Istanbul
  • 2
    Noi alerte de călătorie în Grecia, Spania și Israel
  • 3
    Capitală: Cu 1% mai mulți copii născuți și cu 5% mai multe decese. Cum s-a schimbat situația demografică în prima jumătate a anului 2020
  • 4
    Air Moldova dă asigurări: Cei 115 pasageri, blocați vineri pe aeroportul din Istanbul, au ajuns la Chișinău
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.