„Mă simt ca un om care vede”. Povestea unui nevăzător, pasionat de motoferăstrău, care de aproape două decenii trăiește și simte cu alți ochi

„Mă simt ca un om care vede”. Povestea unui nevăzător, pasionat de motoferăstrău, care de aproape două decenii trăiește și simte cu alți ochi

Într-o lume în care pot apărea în cale diferite obstacole și greutăți, să fii nevăzător poate părea ceva imposibil pentru cei care dețin acest dar și se bucură de ceea ce pot cuprinde cu ochii. Totuși, povestea lui Alexandru Lombarschi demonstrează că viața poate fi trăită din plin, iar puterea și siguranța în propriile puteri te învăță a vedea altfel decât cu ochii. Mânuiește cu iscusință motoferăstrăul, despică lemne și încearcă să emane doar emoții pozitive.

Copilăria lui Alexandru a fost una obișnuită, ca a tuturor copiilor, dar asta până la un moment anume. La vârsta de 12 a suferit un accident care i-a schimbat radical viața. Impactul unui lovituri de cal a fost cea care i-a furat vederea și l-a lăsat într-o beznă totală.

„Îmi este foarte greu să redau anume acele emoții pe care le-am simțit la început. A fost dificil și complicat pentru mine, dar peste vreo doi, trei ani deja m-am deprins. Am reușit să mă adaptez și să găsesc forțe pentru a merge înainte pozitiv și plin de speranță”, povestește Alexandru.

Publicitate

Accidentul l-a făcut pe Alexandru să-și petreacă timpul prin spitale și să fie absent de la școală. Totuși, părinții au fost cei care au vrut să-i ofere copilului lor tot ce avea nevoie pentru a-și continua studiile.

„Am decis să mă duc să învăț pentru că știam că o să-mi fie greu în viață”

Alexandru Lombarschi

Autor:

„Părinții m-au dat la o școală pentru nevăzători din Bălți, unde, după ce absolveam, urma să facem niște cursuri de câteva luni și să ne angajăm pe anumite profesii. Întâi am stat acolo trei luni și m-am întors acasă pentru că nu-mi plăcea, apoi după o perioadă m-am decis că trebuie să învăț și m-am reîntors. Dar nici de data aceasta nu am putut rezista până la urmă, ceva mă trăgea acasă”, își amintește bărbatul.

...

Acum, o zi din viața bărbatului este plină de activități, iar el spune: „nu stau locului, ci mă învârtesc”. Deține o căruță și un cal cu ajutorul cărora transportă totul de ce are nevoie pentru el sau pentru săteni, iar cu un an în urmă a început să cultive în grădină „de toate pentru fiecare”, pe care le vinde la piață. Pe lângă toate aceste activități, bărbatul a transformat și pasiunea sa într-un mijloc de întreținere.

„Pasiunea mea? Îmi place să tai cu drujba, să despic lemne și să ajut oamenii”, susține Alexandru.

Alexandru Lombarschi

Autor:

La un an după ce s-a căsătorit a decis să-și îndeplinească dorința de a cumpăra o drujbă, iar soția a fost cea care l-a încurajat și l-a susținut.

„La început îmi era parcă frică să mă apuc singur și mă ajuta soția, dar treptat am zis că mă pot descurca de sine stătător. Așa au trecut nouă ani de când ceea ce mi-a căzut la inimă o fac până în ziua de azi”, afirmă acesta.

Taie lemnele cu motoferăstrăul, apoi le despică cu toporul și împreună cu un prieten de-al său a adunat diverse reacții de la oamenii care aflau că cel care vine să taie niște lemne și-a pierdut demult vederea.

„De cele mai multe ori oameni îmi pun aceeași întrebare. „Cum tu nu vezi și tai lemne?”, iar eu le răspund „iaca așa, m-am învățat și-mi place”

„Dacă nu o să-mi fac eu totul cu mâna mea, nu o să-mi dea nimeni. De ce să mă tem de ceva anume? Trebuie de încercat și de muncit cu propriile posibilități”

Alexandru Lombarschi

Autor:

O altă încercare pe care bărbatul a trecut-o cu brio a fost momentul în care motoferăstrăul s-a defectat și l-a dus la un prieten pentru a-l repara. A scos din buzunar o sumă de bani ca să observe peste două zile că aparatul l-a părăsit din nou.

„Când am văzut că nu lucrează, am decis că trebuie să mă apuc să-l repar singur. Mama a fost cea care m-a ajutat la prima încercare și în doi am reușit s-o reparăm mai bine decât atunci când am plătit”, afirmă el.

Mâinile lui dibace cunosc fiecare piesă pe care o conține instrumentul, știu cum să o poziționeze și îndată descoperă problema care trebuie reparată. Pe cât de repede o desface, găsește problema și o rezolvă, pe atât de repede o reduce înapoi în starea funcțională.

„Oamenii din sat îmi aduc acum motoferăstrăul lor ca să-l repar”.

Alexandru Lombarschi

Autor:

...

„Eu le sunt recunoscător și vreau să le mulțumesc mult celor care m-au ajutat. Cu acest despicător e mult mai ușor. Eu doar fixez lemnul și practic pot spune că munca mea s-a înjumătățit”, explică bărbatul.

„Acum mi-e foarte ușor, chiar dacă nu văd. Mă simt ca un om care vede”

Alexandru Lombarschi

Autor:

În ciuda imposibilității de a vedea, Alexandru este mereu pozitiv și energic. Familia a fost cea care l-a încurajat și l-a susținut în momentele grele, iar cu nouă ani în urmă fericirea lui s-a dublat când soția i-a adus pe lume o fetiță.

...

Despre Alexandru Lombarschi ne-a povestit și jurisconsultul Victor Moroz, cel care a reușit să-l cunoască îndeaproape.

„El se deplasează cu un însoțitor care pune mâna pe umăr și îl conduce, dar are multe perspective. Pasiunea lui pentru motoare, motoferăstrău și tot ce ține de ele vine încă de când era mic. Acum, el deja are un profesionalism format. În momentul în care cumpăram cu el un motoferăstrău, el i-a spus consultantului ce model dorește. Cel care îi prezenta utilajul nu a reușit să pornească unealta pentru o demonstrație. Într-o glumă, Alexandru a cerut el să încerce. Ce a făcut și cum, dar Alexandru a reușit ceea ce vânzătorul nu a reușit”, a povestit Victor Moroz.

Igiena informațională este la fel de importantă ca cea personală. Avem grijă să fii informat și pe timp de pandemie! Dacă vrei să fii susținător al presei independente, devino membru al comunității AGORA!

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal