Pentru munca lor, au fost decorați cu ordine precum cel al Republicii, „Gloria Muncii”, „Meritul Civic”, și altele. Este vorba despre lucrători medicali din toate localitățile țării, care s-au ales cu distincții din partea președintelui Igor Dodon. În total, este vorba de peste 400 de specialiști, lista întreagă a cărora poate fi văzută aici.
„În semn de adâncă prețuire pentru efortul angajaților în sănătate în lupta contra pandemiei de COVID-19, am declarat anul 2020 drept Anul Lucrătorului Medical în Republica Moldova. Am considerat că anume prin intermediul acestei acțiuni ne va reuși să mobilizăm și să conjugăm forțele din toate structurile de stat și cele civile pentru susținerea sistemului de sănătate, prin readucerea poziției și statutului social al lucrătorului medical pe palierul de frunte în societate, prin motivarea lor corespunzătoare, prin protecție socială sporită și îmbunătățirea condițiilor de muncă”, a scris președintele pe Facebook.,
Șeful statului a punctat că, cu prilejul sărbătorii profesionale, „pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătății, contribuție substanțială la implementarea formelor și metodelor avansate de tratament și pentru dăruirea și abnegația manifestate în actul medical”, a semnat un Decret privind conferirea de distincții de stat unui grup de lucrători medicali.
Printre lucrătorii medicali care s-au ales cu cea mai înaltă distincție, „Ordinul Republicii”, se numără patru medici. E vorba despre Victor Cojocaru, profesor universitar la USMF, Nicolai Nalivaico, șef de serviciu la Institutul de Ftiziopneumologie ,,Chiril Draganiuc”, Galina Rusu, conferențiar universitar la USM și Grigore Zapuhlîh, director al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie.
De menționat că printre cei decorați se mai numără vicedirectorul de la Spitalul de Urgență, Igor Curov, șeful spitalului din Cahul, Oleg Crudu, șeful spitalului din Florești, tatăl deputatului Eugeniu Nichiforciuc, Valeriu Nichiforciuc, șefă de direcție la ANSP, Ala Halacu și alții.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
