Ce știi despre călătoria cu avionul pe timp de pandemie? Află măsurile speciale din aeroporturi, după reluarea zborurilor în Uniunea Europeană

Ce  știi despre călătoria cu avionul pe timp de pandemie? Află măsurile speciale din aeroporturi, după reluarea zborurilor în Uniunea Europeană
Foto: businessinsider.com

Aproape toate granițele europene sunt din nou deschise și zborurile se reiau și ele încet-încet. De ce ar trebui să ținem cont și care sunt riscurile? Iată câteva sfaturi utile, scrie Digi24. Turiștii care au de gând să călătorească în aceste zile în Uniunea Europeană cu avionul ar trebui să fie informați nu doar cu privire la prevederile anti-coronavirus din țările de destinație, ci și privind măsurile speciale în vigoare pe aeroporturi.

Odată ajuns la aeroport ce faci?

Înainte de orice trebuie știut că în toate aeroporturile europene este obligatorie purtarea măștii faciale de protecție – și anume “din momentul în care pătrundem în terminal și până la părăsirea terminalului din aeroportul de destinație”. Aceasta prevede Uniunea Europeană referitor la călătoriile cu avionul în timpul pandemiei de coronavirus.

Excepție fac copiii sub șase ani și persoanele care din motive de sănătate nu pot purta mască.

Călătorilor li se recomandă să schimbe masca de protecție din patru în patru ore, să-și spele și dezinfecteze des mâinile. Deoarece la durata zborului trebuie adăugată și perioada petrecută pe aeroport, e recomandabil ca pasagerii să aibă în bagaj câteva măști de rezervă.

Ce se schimbă de la predarea bagajului și până la îmbarcare?

Majoritatea aeroporturilor nu vor mai permite decât un singur bagaj de mână la bord. În acest fel, ar putea fi limitat pericolul contaminării în timpul controalelor de securitate. Atât la check-in cât și la controalele de securitate se va respecta distanța de cel puțin 1,5 metri.

Prin marcaje se indică pasagerilor cum ar trebui să stea la coadă, păstrându-se distanța reglementară. Este prevăzută totodată deschiderea mai multor ghișee de check-in și blocarea unora din scaunele din sălile de așteptare.

E permisă mâncarea pe aeroport?

Cine dorește să-și cumpere ceva de mâncare sau de băut înaintea zborului, va trebui să țină cont de faptul că nu toate restaurantele, cafenelele sau magazinele din aeroport vor fi redeschise. Pasagerii au voie în continuare să bea și să mănânce în incinta aeroportului, deși este obligatorie purtarea măștii de protecție.

Vor exista controale de sănătate?

Astfel de controale – de pildă efectuate cu camere de termoviziune sau măsurarea temperaturii – nu sunt obligatorii în aeroporturile germane. În cazul în care situația s-ar schimba, aeroporturile sunt pregătite și pentru controalele de sănătate, a anunțat asociația aeroporturilor germane ADV. În alte țări europene astfel de controale se efectuează.

Lufthansa intenționează să ofere pasagerilor posibilitatea de a face teste de coronavirus. Potrivit săptămânalului „Der Spiegel”, compania germană de zbor va face posibile aceste servicii deja în luna iunie sau la începutul lui iulie pe aeroporturile din Frankfurt și München. Rezultatul testelor s-ar obține în decurs de patru ore. Potrivit unui purtător de cuvânt al Lufthansa, oferta este adresată mai ales pasagerilor care călătoresc în țări în care, la intrare, li se solicită un astfel de test.

Cât de mare este pericolul unei infectări la bord?

Pericolul este foarte redus. Este ceea ce susțin companiile aeriene și producătorul Airbus. Aceasta pentru că în cabina de zbor aerul circulă în permanență de sus în jos. În acest fel, stropii de respirație sunt împinși spre podea și nu ajung în dreptul feței pasagerilor învecinați.

"Pericolul unei contaminări prin aer într-o cabină de zbor este la fel de redus ca într-o sală de operație a unei clinici germane", asigură compania aviatică Condor pe pagina sa web.

Virusologul Jonas Schmidt-Chanasit nu consideră comparația ca fiind potrivită. Într-un interviu acordat postului Deutschlandfunk, șeful institutului de medicină tropicală Bernhard Nocht susține: "În clinică, pacientul se află singur pe masa de operație, înconjurat de doar câțiva medici", în timp ce în avion este cu totul alta situația. "Hai să fim sinceri și să recunoaștem acest lucru", adaugă medicul german.

Chiar și dacă aerul circulă în permanență și este bine filtrat, nu există călătorie fără risc. Cu cât durează mai mult un zbor, cu atât mai mare este și pericolul unei infectări. "Cu alte cuvinte, trebuie făcută deosebirea dintre un zbor de o oră și unul, să zicem, peste ocean, care durează zece ore, dar chiar și unul spre insulele Canare, care durează patru-cinci ore", atrage atenția Schmidt-Chanasit.

Citește și: „Aeroportul Internațional Chișinău, cu ușile deschise pentru pasageri. „Au fost efectuate trei curse regulate prin intermediul cărora au zburat 41 de persoane” (VIDEO)”

Vor fi lăsate locuri libere între pasageri?

Un lucru a devenit foarte limpede în ultimele luni: cu cât distanța între oameni este mai mare, cu atât mai mic este riscul unei infectări cu noul coronavirus. Iată de ce unii experți solicită păstrarea locului din mijloc sau chiar a unui rând întreg de scaune liber. Este ceea ce recomandă și autoritatea pentru securitatea călătoriilor cu avionul a UE. Dar companiile de zbor nu sunt obligate să ia această măsură, ci o vor face doar în funcție de numărul pasagerilor. Niciun pasager nu are dreptul la un loc liber lângă el, ceea ce înseamnă că nu va putea fi respectată întotdeauna distanța de un metru și jumătate față de vecinul său de rând.

Dacă, însă, nu poate fi evitată călătoria cu avionul, Dieter Scholz de la Hamburg University of Applied Sciences recomandă ocuparea unui loc în ultimul rând, la fereastră. În plus, ar fi și recomandabil ca pasagerii să nu se deplaseze în cabină pe durata zborului și să poarte o mască facială cu filtru.

Măsuri de protecție la Aeroportului Internațional Chișinău

Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău spun că au impus mai multe măsuri de protecție stricte și atenționează călătorii că pot fi întorși din drum dacă acestea nu vor fi respectate.

În incinta Aeroportului Internațional Chișinău este permis accesul doar angajaților și pasagerilor curselor avia. Aceștia sunt obligați să poarte măști de protecție, să respecte distanța de un metru. La intrarea principală a aeroportului, polițiștii de frontieră verifică pașapoartele, precum și biletele de zbor. 

Potrivit ofițerei de presă a Avia Invest, Rodica Rusu, în perimetrul clădirii Aeroportului Internațional Chișinău, au fost instalate mai multe bariere de protecție, panouri de informații despre măsurile de prevenire ale infecției, precum și urne de gunoi pentru măștile folosite. De asemenea, înainte de îmbarcare este controlată temperatura corpului. Cei care au o temperatură mai mare de 38 de grade sau nu respectă toate regulile de profilaxie sunt nevoiți să se întoarcă acasă.

AGORA amintește că pe 27 martie autoritățile au decis să suspende traficul aerian spre și dinspre R. Moldova până pe 15 mai. Recent data reluării activității Aeroportului Internațional Chișinău a fost anunțată pentru data de 15 iunie. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cinci persoane au decedat iar alte 17 au fost rănite în accidente rutiere, în ultimele 72 de ore

Cinci persoane au decedat iar alte 17 au fost rănite în accidente rutiere, în ultimele 72 de ore

Un bărbat cu dublă cetățenie, bănuit de spălarea a 30 de mln de lei. Cum erau legalizați banii

Un bărbat cu dublă cetățenie, bănuit de spălarea a 30 de mln de lei. Cum erau legalizați banii

Magistrații i-au permis șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, cercetat pentru îmbogățire ilicită, să părăsească țara

Magistrații i-au permis șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, cercetat pentru îmbogățire ilicită, să părăsească țara

Advertoriale
Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

SPAN - companie IT croată de talie internațională, deschide o filială în Republica Moldova

SPAN - companie IT croată de talie internațională, deschide o filială în Republica Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 3
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
  • 4
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.