Țuțu spune că ar fi „în permanență filat la domiciliu”. Fostul deputat afirmă că va sesiza instituțiile competente și corpul diplomatic

Țuțu spune că ar fi „în permanență filat la domiciliu”. Fostul deputat afirmă că va sesiza instituțiile competente și corpul diplomatic

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, învinuit de „trafic de influență” și „escrocherie în proporții deosebit de mari”, spune că ar fi filat la domiciliu. Țuțu, care este cercetat în libertate cu interdicția de a părăsi localitatea, spune că  „organele de securitate și forță” ar urmări plasarea intenționată a unor obiecte sau substanțe interzise la el acasă, „pentru ca ulterior, la efectuarea percheziției, să se declare că le-au găsit acolo”. Fostul democrat spune că va sesiza instituțiile de drept și corpul diplomatic. 

„Cel mai grav este că instituţiile statului şi, în mod special, organele de securitate și forţă, pun în aplicare planuri aranjate în altă parte, organizându-mi provocări și situații care mi-ar știrbi imaginea și ar oferi cumva societății un prilej de a mă considera vinovat de toate relele din Republica Moldova. În aceste zile se fac presiuni enorme din partea acestor organe, cu implicarea persoanelor sub acoperire și tot felul de mijloace speciale, ca să mi se fabrice dosare penale la comandă”, scrie Țuțu pe Facebook.

Fostul deputat spune că va sesiza instituțiile competente și corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova în legătură cu „intensificarea abuzurilor” în adresa sa, „fiind filat domiciliul în permanență”.

Publicitate

„De asemenea, voi sesiza autoritățile competente referitor la provocările care sunt organizate în aceste zile de către organele de securitate și forţă, urmărindu-se plasarea intenționată a unor obiecte sau substanțe interzise în domiciliul personal, pentru ca ulterior, la efectuarea percheziției, să se declare că le-au găsit acolo, instalarea unor dispozitie electronice în automobilul meu etc. Dar, cel mai cinic este că se încearcă implicarea familiei mele în toate aceste nelegiuiri”, afirmă Constantin Țuțu.

„Pe această cale, fac un apel public către aceste organe să înceteze imediat provocările puse la cale și abuzurile asupra mea și familiei mele, iar ceea ce ar trebui să îngrijoreze, nu este persoana mea, însă ceea ce se întâmplă cu adevărat în Republica Moldova”, conchide el.

În luna mai, Țuțu mai făcuse o declarație precum că este anchetat penal la comandă politică și că mai mulți politicieni urmăresc scopul de a-l intimida prin declarațiile publice pe care le lansează.

Reamintim că pe 12 mai, Procuratura Anticorupție a finalizat și a expediat în judecată cauza penală de învinuire a lui Țuțu pentru două capete de acuzare. Este vorba de „trafic de influență” și „escrocherie în proporții deosebit de mari”. Potrivit probatoriului, ex-deputatul ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui bărbat. În schimbul acestei sume, fostul deputat le-ar fi promis că poate influența decizia procurorilor în vederea eliberării învinuitului din arest, deși, în realitate, nu avea asemenea influențe, spune Procuratura.

Cât despre cel de-al treilea capăt de acuzare imputat acestuia – „îmbogățire ilicită” – urmărirea penală continuă, dosarul fiind disjuns într-o procedură separată, procurorii fiind în așteptarea concluziilor ARBI pentru a se decide în consecință.

Igiena informațională este la fel de importantă ca cea personală. Avem grijă să fii informat și pe timp de pandemie! Dacă vrei să fii susținător al presei independente, devino membru al comunității AGORA!

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal