Ploile continuă: Meteorologii prevăd averse cu descărcări electrice. Ce temperaturi ne așteaptă în această săptămână

Ploile continuă: Meteorologii prevăd averse cu descărcări electrice. Ce temperaturi ne așteaptă în această săptămână
Foto: simbol

În centrul țării, în această săptămână, temperaturile vor urca în termometre până la 27 de grade Celsius. Totul în contextul averselor cu descărcări electrice care vor fi prezente, practic, pe tot parcursul săptămânii.  În nord, temperaturile nu vor depăși 28 de grade, iar precipitațiile își vor face simțită prezența și acolo. Cei din sud vor avea și ei parte de ploi de scurtă durată, însoțite de fulgere,  în contextul în care temperatura va oscila între 24 și 29 de grade Celsius ziua.       

În centrul Republicii Moldova, valorile maxime vor atinge 27 de grade Celsius, însă mercurul din termometre nu va scădea sub 15 de grade. Vântul va bate slab pe tot parcursul săptămânii.

În zona de nord a țării se vor înregistra averse cu descărcări electrice. Temperaturile vor scădea până la 16 grade noaptea, iar valorile termice maxime vor atinge 28 de grade Celsius ziua. Vântul va bate slab. 

La sud temperatura maximă va atinge 29 de grade Celsius, iar mercurul din termometre nu va scădea sub 17 de grade noaptea.. Vântul va bate slab, iar precipitațiile își vor face simțită prezența. 

Vezi aici prognoza meteo pentru orașul sau localitatea în care te afli.

 

Vezi și aceste știri
Stare de urgență în Liban: Deflagraţiile au afectat 640 de clădiri istorice, din care 60 sunt în pericol de prăbuşire

Stare de urgență în Liban: Deflagraţiile au afectat 640 de clădiri istorice, din care 60 sunt în pericol de prăbuşire

La Chișinău va fi creată o academie de fotbal pentru copii și tineri. Cine își asumă cheltuielile pentru proiect

La Chișinău va fi creată o academie de fotbal pentru copii și tineri. Cine își asumă cheltuielile pentru proiect

Noi restricții de călătorie în Grecia. Toate persoanele care vor vină pe cale terestră şi maritimă trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19

Noi restricții de călătorie în Grecia. Toate persoanele care vor vină pe cale terestră şi maritimă trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19

Advertoriale
Victoriabank suplinește stocul promoției: „Ploaia de stele cu STAR Card” cu încă 50 de oferte

Victoriabank suplinește stocul promoției: „Ploaia de stele cu STAR Card” cu încă 50 de oferte

Veste bună pentru amatorii de călătorii: Zboară fără griji cu eAvion!

Veste bună pentru amatorii de călătorii: Zboară fără griji cu eAvion!

Ecaterina Ternovețcaia a ales cariera în IT: „În IT trebuie să urmăriți piața și tehnologia, care înregistrează progrese în fiecare zi” (VIDEO)

Ecaterina Ternovețcaia a ales cariera în IT: „În IT trebuie să urmăriți piața și tehnologia, care înregistrează progrese în fiecare zi” (VIDEO)

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Ce detalii fac dintr-un dascăl – #ProfesorCOOL. Interviu cu Tatiana Popa, profesoară de...
  • Alergiile sezoniere se suprapun cu pandemia COVID-19. Semnele ce le diferențiază
Cele mai populare
  • 1
    O localitate din raionul Șoldănești se află în regim special. 14 persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19, printre care și primarul
  • 2
    Un tânăr de 25 de ani a murit după ce ar fi fost bătut de forțele de ordine din Belarus. Mama sa: Băiatul meu nici nu a fost la vot
  • 3
    Un polițist de 21 de ani a murit în dimineața zilei de joi. Omul legii a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea
  • 4
    Doi polițiști din Belarus au refuzat să execute ordinele de reprimare a protestelor. Unul dintre ei a fost reținut
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.