
Un carabinier care păzea Consulatul României din Cahul, snopit în bătaie. Poliția a reținut doi bărbați
Doi bărbați, în vârstă de 23 și 33 de ani, originari din Cahul, au fost reținuți de polițiști, după ce au agresat un carabinier. Totul s-a produs în noaptea de 21 iunie, în jurul orei 00:30, în timp ce carabinierul patrula sediul Consulatului României din orașul Cahul.
・
„În timp ce militarul atenționa un șofer, care parca automobilul neregulamentar în apropiere de obiectivul diplomatic, la un moment dat, din direcție necunoscută, au apărut două persoane civile, vizibil în stare de ebrietate, ce aveau un comportament agresiv și se apropiau de militar numindu-l cu cuvinte necenzurate”, se arată într-un comunicat emis de reprezentanții Inspectoratului General de Carabinieri.
La somațiile carabinierului de a păstra distanța și de a înceta acțiunile ilegale, aceștia nu s-au conformat și au reacționat violent, iar unul dintre ei l-a atacat fizic pe carabinier, încercând să-l deposedeze de mijloacele speciale.
La scurt timp, unul dintre cei doi agresori a fost reținut, iar complicele lui a fugit într-o direcție necunoscută. Astfel, a fost solicitat ajutorule mai multor echipaje de poliție din Cahul, care au reținut și al doilea agresor.
Pentru faptele comise, agresorii vor fi cercetați pentru huliganism. Ei riscă o amendă de la 37.500 la 67.500 lei sau închisoare de până la cinci ani.