Filip: Măsurile de securitate de la fostul sediu PD au fost exagerate și cu impact negativ asupra atmosferei din partid (FOCUS)

Filip: Măsurile de securitate de la fostul sediu PD au fost exagerate și cu impact negativ asupra atmosferei din partid (FOCUS)

Cu acces limitat, pază și piloni ce resticționa intrarea pe teritoriu - așa arăta odinioară sediul PD. Liderul PD, Pavel Filip recunoaște că măsurile de securitate erau exagerate, iar aceasta a influențat și atmosfera din partid la nivel de colegi din organizații teritoriale. „ Îmi reproșau într-un mod oarecare că era imposibil să intri la PD”, spune Filip într-un interviu pentru AGORA.

Întrebat de ce erau necesare atâtea măsuri de securitate, inclusiv pază de corp pentru ex-liderul PD Vlad Plahotniuc, actualul succesor Pavel Filip a menționat că subiectul trebuie discutat luând în calcul persoanele în cauză. „Eu nu știu de ce domnul Plahotniuc avea nevoie de atâta pază, dar cred că considera necesar acest lucru”, spune Filip. Totuși Filip recunoaște că măsurile erau exagerate.

„Acolo nu era doar sediul PD. Partidul doar închiria o parte din spații din acea clădire. Măsurile erau exagerate și au avut un impact negativ și asupra atmosferei interne din partid pentru că în vară când am început să discut cu colegii noștri când mă deplasam în raioane îmi reproșau într-un mod oarecare că era imposibil să intri la PD, trebuia să treci peste atâta securitate și partidul nu mai este cel care era înainte cu ușile deschise. Asta a fost în vara anului trecut când noi deja am decis să trecem în alt sediu”, a adăugat liderul PD.

Vezi și: De la „sediu modest” la unul pe care nu-l pot plăti. Cum au ajuns democrații să renunțe la clădirea luxoasă din strada Armenească, părăsită anterior de PCRM (VIDEO)

Amintim că după doi ani în care PD a avut drept sediu o un spațiu bine securizat într-o clădire de pe strada Armenească, aceștia au fost nevoiți să-și schimbe sediu. Totul după plecarea liderului de atunci, Vlad Plahotniuc. Pavel Filip a declarat că democrații nu mai au de unde plăti clădirea, întrucât „pentru nimeni nu era un secret că o parte din cheltuieli erau acoperite de Vlad Plahotniuc”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.