După o ședință de circa patru ore, Curtea Constituțională (CCM) a acceptat ca motivat sesizările depuse de deputații „Pro Moldova”, Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Eleonora Graur și Corneliu Padnevici și a parlamentarului Platformei DA, Chiril Moțpan.
Parlamentarii au depus o sesizare prin care au cerut Înaltei Curți să interpreteze Constituția privind starea de urgență. Potrivit deputaților, Legislativul a modificat Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și război, prin completarea unor măsuri nelimitate.
„Am contestat compețentele Comiei Situației Excepționale. O normă legală care a permis atribuții nelimitate a Comisiei. Prin aceste atribuții Comisia a impus tot ce vrei: restricții sau amenzi atât de mari”, a spus pentru AGORA, deputatul Sergiu Sîrbu.
„Se recunosc constituționale prevederile articolului 20 și textul „altor acțiuni necesare”, în măsura în care autoritățile responsabile îndeplinesc doar acțiuni necesare realizării scopului care au stat la baza declarării stării de urgență, nu depășesc limitele Executivului și Parlamentul poate exercita un control. Curtea și-a structurat controlul verificând: dacă prevederile contestate sunt clare, dacă prevederile contestate oferă competențe excesive executivului în contextul stării de urgență și dacă prevederile contestate sunt proporționle cu scopul legitim urmărit”, a punctat președinta CC, Domnica Manole.
Totodată, magistrații CC au declarat neconstituțional articolul 225, alineat 3, din Codul Administrativ, în partea ce ține de controlul proporțional pe care îl pot realiza judecătorii.
„Curtea Constituțională a emis și o adresă parlamentului în vedere eliminării deficiențelor depistate la examinarea sesizărilor privind controlul constituționalității”, a mai adăugat Manole.
Hotărârea Curții este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare în ziua adoptării. Textul integral al hotărârii va fi publicat pe pagina web a curții.
Sesizările au fost examinate de șase judecători ai Curții.
Anterior, Avocatul Poporului a propus reducerea mărimii minime a amenzii aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice. Ombudsmanul s-a adresat cu această solicitare Guvernului, Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice și Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Totodată, Mihail Cotorobai propune să fie stabilite sancțiuni alternative amenzii. Avocatul Poporului susține că mărimea amenzii nu ia în calcul situația persoanei amendate, mai exact a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor în etate sau a celor lipsite de surse de existență și cu venituri mici.
Vezi și aceste știri

Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile

Putin planifică prima vizită externă de la începutul războiului în Ucraina. Iată unde va merge

Altercații între doi deținuți din Penitenciarul nr. 17-Rezina. Unul dintre bărbați a ajuns în Secția de terapie intensivă
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
