Ministerul Economiei: Exporturile de mărfuri destinate țărilor UE au scăzut cu 9,5 %  în perioada pandemiei față de aceeași perioadă a anului trecut

Ministerul Economiei: Exporturile de mărfuri destinate țărilor UE au scăzut cu 9,5 % în perioada pandemiei față de aceeași perioadă a anului trecut

La șase ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE, implicit a Acordului de Liber Schimb, Aprofundat și Cuprinzător, Ministerul Economiei constată o evoluție pozitivă a indicilor de export și import de mărfuri în relațiile de comerț cu țările UE. Totuși, pe fundalul crizei pandemice, indicii exporturilor au scăzut în primele luni ale anului curent. Chiar și așa, spre piața UE sunt direcționate 70% din mărfurile moldovenești, preponderent de producție industrială și mai puțin agricolă, cu un coraport de 79% la 21%.

Exporturile spre UE au crescut în ultimii trei ani și au scăzut în ultimele luni

Valoarea schimburilor comerciale între R. Moldova și UE pe perioada anilor 2017 -2019 a crescut considerabil, în comparație cu o creștere mai lentă pentru perioada anilor 2014-2016.

Astfel, UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al R. Moldova spre piața sa, fiind direcționate aproximativ 70% din exporturile moldovenești. Iar importurile se estimează într-un volum de aproape 50%.

„Totuși, pe fundalul crizei create de pandemia COVID-19, ce afectează statele din întreaga lume, tendințele de încetinire a acestei creșteri economice la nivel global se vor transpune și sunt deja resimțite în reducerea cererii externe”, spune în cadrul unei conferințe de presă, secretara de stat Iuliana Drăgălina.

Potrivit datelor, exporturile de mărfuri destinate țărilor UE, în perioada ianuarie-aprilie 2020, au atins o valoare de 529,51 milioane dolari, deținând o cotă de circa 64,20%, cu 9,5% mai puțin în aceeași perioadă din 2019.

Cu privire la importurile de mărfuri din țările UE, în perioada ianuarie-aprilie 2020, acestea s-au cifrat la 777,6 milioane dolari, constituind o pondere de 47,11 %, cu 13,3% mai puțin față de aceeași perioadă din 2019.

Comerțul pe țări: Pe primul loc România

Topul partenerilor comerciali ai R. Moldova este reprezentat de România, Germania, Italia, Polonia. Pe primul loc în perioada primelor luni ale anului 2020 este România cu o pondere de 24,6% la export și 12,4% la import.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.