Viorica Vizitiu este o femeie simplă din Roșieticii Vechi, raionul Florești, dar are o mare pasiune pentru artă și tradițional. Mânuiește cu iscusință acul, ața și culorile, și „sădește” flori minunate, în nuanțe aprinse, la fel ca cele pe care ni le imaginam citind povești.

Dragostea pentru frumos i-a fost sădită în inimă încă în copilărie

„În copilărie am țesut la război. Am țesut cu mama mea, împreuna cu 2 frați de ai mei, mai mari ca mine. Părinții creșteau vaci, porci și chiar și oi. Lâna de la oi mama o spăla, o opărea și ne punea pe toți să o scărmănăm cu mâinile. O torceam eu cu mama, iar apoi, tot cu mama, o vopseam. După care țeseam la război covoare și le vindeam, ca mama să ne poată întreține pe toți.

Cu părere de rău nu mai vrea nimeni să facă așa ceva. Chiar îmi este dor de acele lucrări, să le fac din nou… mi-aș dori foarte mult să pot învăța generația de acum măcar să le cunoască”, povestește femeia.

Acum câțiva ani în urmă, Viorica s-a adresat cu o propunere la autoritățile locale, de a organiza un cerc de creație unde să-i învețe pe copii aceste lucruri frumoase. Însă nu a fost să fie. „Chiar am lângă mine casa feciorului decedat și aș fi de acord să o dau pentru așa ceva, dar nu mă susține nimeni”, spune cu regret Viorica.

„Sunt născută în anul 1969. Am crescut într-o familie de rând, părinții fiind ambii lucrători în câmp. Am fost 6 copii: 5 frați și eu o singură soră. Am terminat școala medie cu notele de patru și cinci, pe atunci acestea erau ca nota de nouă și 10 acum. Îmi plăcea mult să pictez, mai ales florile… Nu mi-am putut permite studii superioare din cauză că părinții nu m-au putut ajuta financiar.

La vârsta de 19 ani m-am căsătorit. Am dat viață la trei copii, însă la vârsta de 29 ani m-am îmbolnăvit de o boală care nu se vindecă. Trebuia să stau mai mult în casă, să mă feresc de soare. Și atunci am încercat să-mi găsesc o ocupație. Și am preferat-o pe aceasta”, apune femeia.