Cabinetul de miniștri a aprobat Proiectul privind ratificarea Acordului de împrumut dintre țara noastră și Banaca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de alimentare cu apă a reginii de nord. Acordul prevede acordarea unui împrumut de 10 milioane de euro pentru a dezvolta un sistem regional de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Bălți și șase raioane în nordul țării.
Investițiile vin să reabiliteze apeductul Soroca-Bălți și alte rețele de apă din regiune, să crească numărul de conexiuni la apeduct și între raioane, să reducă pierderile de apă și să micșoreze consumul de energie utilizată la prestarea serviciilor.
Banii vor fi oferiți în două tranșe - de 6 000 000 euro și 4 000 000 euro.
Pe lângă aceasta, Republica Moldova urmează să obțină și un credit de 10 mln de euro de la Banca Europeană de Investiții.