Proiectul de modificare a Codului Audiovizualului, aprobat ieri de Comisia parlamentară pentru mass-media, a trezit discuții aprinse în societate. Principalele nemulțumiri țin de faptul că acesta a așij să fie discutat „pe sub masa”, dar și de introducerea unor condiții mai dure pentru moderarea emisiunilor. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a venit cu unele precizări pe marginea acestui proiect.
De ce secret, fără consultări publice și așa rapid?
Consultări înainte de înregistrare nici nu aveau sensCu ce este mai bun proiectul domnului Lucinschi?
Proiectul domnului Lucinschi, cu părere de rău, este o capcană prin care se vrea să se mențină situația actuală, ba chiar să o înrăutățească, fără a dezvolta piața audiovizuală autohtonă, ci creînd și mai mari ambiguități în interpretarea cu rea credință a Codului.