Potrivit IGSU, pe 27 iunie au fost reluate lucrările de fortificare a digurilor în localitățile din lunca fluviului Nistru. Este vorba despre Căușeni, Anenii Noi dar și orașul Vadu lui Vodă.
Totodată, în scopul prevenirii inundațiilor a fost consolidat un dig în localitatea Copanca, raionul Căușeni, care urmează să protejeze gospodăriile și din satul Chițcani.
La lucrările de fortificare a barajelor de protecție au participat săteni, salvatori și reprezentanți a autorităților fiind create tri sectoare de lucru. Digul fortificat va proteja aproximativ 900 de hectare de terenuri agricole din localitate, dar și alte 1.200 hectare de terenuri din zona transnistreană.
De pericolul inundațiilor se feresc și localitățile Răscăieți, Talmaza și Ciobârciu, unde localnicii în comun cu salvatorii întăresc digurile de protecție.
În total, pentru protecția acestor localități au fost construite peste 700 de metri de dig.
Lucrări de prevenire a inundațiilor au loc și pe plaja de la Vadu lui Vodă, unde salvatorii și pompierii pompează apa în continuu pentru a evita inundarea clădirilor din spațiul de agrement. Totodată, înalță digul metalic construit anterior.
De menționat este faptul că pericolul de inundații este prezent și pe malul râului Prut. În urma precipitațiilor abundente așteptându-se ieșirea apei din luncă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.