Acordul de Liber Schimb care a fost semnat anul trecut între oficialii din Republica Moldova și Turcia va intra în vigoare după ce va fi ratificat de Parlamentele cele două țări. Acest subiect a fost discutat astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, și omologul său din Turcia, Mevlut Cavusoglu, care se află într-o vizită la Chișinău.
„Suntem pe deplin gata să punem în aplicare acest Acord de Liber Schimb. Acum suntem la etapa finalizării procedurii de ratificare a Acordului în Parlament. Suntem convinși ca Acordul va fi ratificat”, a declarat Natalia Gherman.
La rândul său, ministrul afacerilor Externe din Turcia, Mevlut Cavusoglu, a menționat că și Parlamentul de la Ankara va ratifica în scurt timp acest acord. „Se află în capul listei pe care Parlamentul trebuie să le voteze”, a declarat oficialul turc, adăugând că acest acord va impulsiona relațiile bilaterale-economice și va fi în folosul ambelor țări.
Totodată, părțile au menționat necesitatea unui parteneriat strategic, astfel încât să fie intensificate relațiile în mai mai multe domenii, inclusiv în ceea ce privește atragerea investițiilor.
Ministrul afacerilor Externe din Turcia, Mevlut Cavusoglu, a avut întrevederi la Chișinău și cu șeful statului, Nicolae Timofti, dar și cu premierul Chiril Gaburici. În cadrul întrevederilor s-a convenit că, în timpul apropiat, cele două ţări să semneze Declaraţia privind stabilirea unui Parteneriat Strategic, care va constitui o etapă nouă în dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
Agora precizează că Acordul de Liber Schimb între Turcia și Republica Moldova a fost semnat la 11 septembrie 2014. Potrivit oficialilor din cele două țări, schimburile comerciale vor ajunge la un miliard de dolari anul, în urma implementării acestui acord.