
Averea socialistului Bogdan Țîrdea va fi verificată de ANI
Averea deputatului PSRM Bogdan Țîrdea va fi verificată de ANI în urma sesizării depuse de deputatul PAS Radu Marian privind o eventuală încălcare a declarării bunurilor și intereselor personale ale lui Țîrdea.
・

Precizăm că deputatul socialist Bogdan Țîrdea a fost ținta unei investigații marca Ziarul de Gardă. Acesta ar locui într-o casă care ar costa aproximativ trei milioane de lei, dar susține că ar fi cumpărat-o cu 597 de mii de ei.Țîrdea ar fi cumpărat imobilul în anul 2017, când nu era finisat. Asta deși potrivit declarației de avere și interese, în ultimii opt an alesul nu ar încasat venituri lunare mai mari de 20.000 de lei.
Jurnaliștii de la ZDG precizează că prima declarație de avere publică a lui Bogdat Țîrdea datează din februarie 2009, atunci când, din postura de politolog și lector universitar, candida pe locul 30 la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Partidului Social Democrat, condus în acel moment de Dumitru Braghiș. În declarația depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC), actualul deputat socialist indica venituri cumulate în valoare de 50 de mii de lei pentru anii 2007-2008, echivalentul a 2 mii de lei pe lună. În urmă cu 12 ani, conform acelei declarații, Țîrdea nu avea mașină, apartament și nici bani în conturi bancare.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!