
O moldoveancă riscă ani de închisoare pentru că și-ar fi traficat prietena în Milano
I-a promis că va munci la Milano în calitate de îngrijitoare pentru bătrâni, însă a ajuns să fie exploatată sexual. E vorba de o tânără de 20 de ani din Cimișlia, care a fost ademenită de o prietenă în vârstă de 30 de ani din Chișinău. Femeia a fost arestată și riscă ani grei de închisoare.
・
Potrivit Procuraturii Generale, după aproximativ jumătate de lună de exploatare sexuală, la insistența victimei, aceasta a fost lăsată să revină în R. Moldova, unde a denunțat infracțiunea.
Astfel, femeia a fost reținută de angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției. La solicitarea procurorilor, aceasta a fost plasată în arest pentru 30 de zile.
Oamenii legii precizează că învinuita a mai fost condamnată pentru același tip de infracțiune în anul 2011. Datorită faptului că avea copii minori cu vârsta de până la opt ani, executarea pedepsei a fost amânată, iar ulterior, la solicitarea Biroului de Probațiune, învinuita a fost eliberată de ispășirea pedepsei.
Pentru educația „corectă” a copiilor, autoritatea națională competentă a dispus în 2017 plasarea copiilor condamnatei în Centrul de reabilitare socială, iar apoi în Gimnaziu-internat. Ulterior, în 2019, Direcția protecția drepturilor copilului a inițiat procesul de decădere a învinuitei din drepturile părintești.
Potrivit legii, traficul de ființe umane comis de o persoană, care anterior a mai comis astfel de fapte, se pedepsește cu închisoare de la șapte la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!