
Ministrul Economiei: Până în luna noiembrie, locuitorii a peste 1.200 de localități vor avea drumuri bune
Până în luna noiembrie 2020, în peste 1200 de localități din țară vor fi construiți peste 900 de km de drum. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, în cadrul unui briefing de presă. Oficialul a precizat că programul guvernamental „Drumuri bune pentru toți” continuă, iar lucrările de reconstrucție vor începe chiar de mâine.
・
„Vor fi construiți 243 de km de drumuri publice. În acest sens din bugetul de stat au fost alocate 222 de milioane de lei. Sectoarele de drum au fost selectate conform propunerilor autorităților publice locale de nivelul întâi, fiind luat în considerare numărul populației, conexiunea cu grădinițele, școlile, agenții economici”, a declarat Răilean.
Astfel, pentru continuarea programului din bugetul de stat a fost alocată suma totală de un miliard 375 milioane de lei, vor fi implicate 500 de unități și mecanisme specializate, iar lucrărilor vor fi realizate de 5000 de muncitori.
„Un volum mare de muncă și o investiție importantă pentru infrastructura țării, de aceea vom fi atenți nu doar la volum, ci și la calitate. Solicit o monitorizare riguroasă și exigentă, respectarea standardelor și transparență maximă asupra licitațiilor care urmează să se petreacă”, a adăugat ministrul Economiei.
AGORA precizează că, în luna mai, Guvernul a aprobat proiectul privind repartizarea mijloacelor financiare pentru proiectul „Drumuri bune pentru toți”. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, în condițiile în care o parte din banii pe care Guvernul R. Moldova urma să îi primească din creditul acordat de Federația Rusă, declarat neconstituțional de CC, erau planificați pentru reparația și construcția drumurilor din localități.
Potrivit lui Chicu, în ciuda faptului că acordarea creditului rusesc a fost blocată, guvernarea ar fi găsit sursele financiare necesare pentru lucrările de reparație ale drumurilor din localități.
La începutul lunii februarie curent, președintele Igor Dodon a declarat că pentru proiectul „Drumuri bune pentru toți” a fost prevăzut un buget de 1 miliard și 125 mil. lei – bani care urmau să vină inclusiv din creditul rusesc.
Amintim că, la final de ianuarie, Ministerul Economiei și Infrastructurii a promis că în jur de 350 de km de drumuri se planifică a fi reparate sau modernizate, în viitorii câțiva ani. Atunci, fostul ministru al Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a anunțat că au fost lansate licitații în sumă de 2,25 de miliarde de lei, pentru circa 180 de km de drumuri. Potrivit lui, toate lucrările urmau să fie executate din creditul pe care autoritățile îl așteaptă de la Federația Rusă.
De notat că acordul de creditare dintre Federația Rusă și Republica Moldova a fost declarat neconstituțional. După mai bine de 10 ore de discuții și deliberări, magistrații Curții Constituționale au declarat în afara legii atât proiectul Acordului, Legea votată de Parlament, cât și Hotărârea aprobată de Guvern.
Se întâmplă după ce, pe 23 aprilie, Curtea Constituțională a suspendat procedura de intrare în vigoare a Legii pentru ratificarea acordului de împrumut din Federația Rusă.
De cealaltă parte, pe 1 mai, partea rusă a venit cu o primă reacție la subiect, arătându-se nedumerită de reacțiile politicienilor la prevederile din acord. Oficialii ruși susțineau că contractul de împrumutul este transparent și nu conține obligații ascunse.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!