
De la 4.000 de la 1.000. Partidele politice vor avea nevoie de patru ori mai puțini membri pentru a putea fi înregistrate
Partidele politice din Republica Moldova vor avea nevoie de patru ori mai puțini membri pentru a putea fi înregistrate de Comisia Electorală Centrală. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Cabinetul de miniștri. Proiectul a fost elaborat pentru a executa o hotărâre a Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională prevederea privind numărul minim de 4.000 de membri pentru constituirea unui partid politic, precum și alte cerințe, precum necesitatea ca aceștia să facă parte din cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.
・
AGORA amintește că, în luna aprilie curent, Asociația Promo-LEX, Centrul de Resurse Juridice și Institutul pentru Politici și Reforme Europene propuneau micșorarea numărului necesar de persoane pentru înregistrarea unui partid politic de la 4.000 la 500-800.
Opinia venea ca urmare a demersului Ministerului Justiției, prin care se solicita prezentarea propunerilor de modificare a legii. Totul după ce Înalta Curte a declarat neconstituțională această limită minimă.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!