„Legea despre statutul deputatului în Parlament nu atribuie împuterniciri deputaților în astfel de situații”. Polițiștii vin cu precizări despre intervenția lor la Președinție

„Legea despre statutul deputatului în Parlament nu atribuie împuterniciri deputaților în astfel de situații”. Polițiștii vin cu precizări despre intervenția lor la Președinție

Forțele de ordine vin cu precizări referitor la intervenția lor la Președinție pe 1 iulie, susținând că au fost solicitați de  Serviciului Protecție și Pază de Stat pentru a asigura ordinea publică. Aceasta deși inițial deputații de la Pro Moldova au fost cei care au cerut să intervină poliția pentru a putea intra în clădirea Președinției. Oamenii legii au accentuat că toți cetățenii sunt egali în fața legii și sunt obligați să respecte legislația, indiferent de statutul lor.

„Precizăm că intervenția Poliției a avut loc la solicitarea parvenită la numărul unic 112 din partea Serviciului Protecție și Pază de Stat, care a cerut suportul polițiștilor în vederea asigurării ordinii publice.

Acțiunile poliției au fost ghidate în strictă conformitate cu Legea 320/2012 cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului, restabilind accesul pe teritoriul instituției cu respectarea principiului proporționalității, în strictă conformitate cu art.5 din Legea 218 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc”, precizează oamenii legii într-un comunicat.

Polițiștii au ținut să menționeze că toți cetățenii sunt egali în fața legii și sunt obligați să respecte legislația R. Moldova, indiferent de statutul lor.

„Legea 39 despre statutul deputatului în Parlament nu atribuie împuterniciri deputaților în astfel de situații. Persoanele care nu sunt de acord cu acțiunile Poliției le pot contesta, fără a opune rezistență sau a aplica forța fizică”, subliniază polițiștii.

Amintim că azi în fața Președinției au protestat membrii partidului Pro Moldova. Aceștia susțineau că deputatul Ștefan Gațcan ar fi fost sechestrat și obligat să renunțe la mandatul de deputat. Potrivit lor, în spatele acțiunilor ar sta socialiștii. Preț de câteva ore deputații au încercat să intre în sediul Președinției, însă accesul a fost restricționat. Mai mult, deputatul Vladimir Cebotari a fost luat peste capota unei mașini ce ieșea din curte.

Între timp socialiștii au anunțat că Gațcan a renunțat la mandat. Vestea a fost dată de șeful fracțiunii socialiștilor, Corneliu Furculiță.

Cât despre Gațcan, acesta a apărut ulterior într-o secvență video, într-o vie, afirmând că este bine și că o perioadă nu va comunica cu nimeni. Aceasta în pofida faptului că mașina sa a rămas parcată la Parlament, iar deputații Pro Moldova spun că membrii familiei nu pot lua legătura cu Gațcan.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal