
R. Moldova începe negocierile pentru un nou program cu FMI
R. Moldova începe negocierile pentru un nou program cu FMI. Discuțiile vor fi purtate la distanță, din sediul FMI la Washington, în perioada 7-22 iulie 2020. Anunțul a fost făcut de reprezentantul permanent al FMI în R. Moldova, Volodymyr Tulin.
・
„Echipa de experți va purta discuții pe marginea unui program nou pe trei ani, care se va axa pe un set complex de politici care să contribuie la menținerea stabilității macroeconomice, susținerea procesului de restabilire după pandemia COVID-19, promovarea bunei guvernanțe și reformelor instituționale, dar și la mobilizarea finanțării externe", a declarat Volodymyr Tulin, scrie mold-street.
Totodată el a precizat că discuțiile se vor fixa pe „protejarea independenței BNM, îmbunătățirea guvernanței bugetar-fiscale și guvernanței în sectorul financiar, consolidarea cadrului de combatere a corupției și promovarea statului de drept".
Precizăm că Republica Moldova a primit un credit de urgență în sumă de 235 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional (FMI). Decizia a fost luată pe 17 aprilie, de Consiliul de directori al instituției, la cererea țării noastre, astfel încât să facă față impactului economic al pandemiei COVID-19.
Ultimul program al R. Moldova cu FMI a fost încheiat pe data de 20 martie.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!