Cinci persoane reținute în dosarul elicopterelor au fost eliberate: „Nu au avut vreun rol infracțional”

Cinci persoane reținute în dosarul elicopterelor au fost eliberate: „Nu au avut vreun rol infracțional”

Cinci persoane reținute pentru asamblarea clandestină a elicopterelor, descoperite pe data de 30 iunie de oamenii legii, au fost eliberate. Procurorii au constatat că nu e este vorba de o infracțiune. 

În schimb, în acest caz, procurorii analizează acțiunile altor trei persoane.

„La această etapă, urmărirea penală se focusează pe acțiunile infracționale ale altor trei persoane, iar din punct de vedere al acumulării probatoriului, vor fi dispuse un șir de expertize – tehnico-aeronautică, merceologică, informatică, precum și urmează a fi analizate toate actele (schițe, planuri și alte documente) – în vederea investigării faptei și nu a persoanelor”, menționează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate.

În prezent, nicio persoană nu se află în detenție.

Amintim că la 30 iunie, oamenii legii au anunțat despre activitatea ilegală a unui grup de persoane specializate în producerea aparatelor de zbor. Potrivit lor, elicopterele, la aspect exterior identice modelului de elicoptere „Ka 26” erau produse în condiții clandestine, urmând a fi exportate ilegal în statele din spațiul CSI.

Pe acest caz, a fost inițiată o cauză penală pentru fapte de pregătire a contrabandei cu aparate de zbor, de către două sau mai multe persoane. Pentru aceste acțiuni, legislația Republicii Moldova prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare.

Ulterior, proprietarul depozitului de la Criuleni a negat că acestea ar fi asamblate ilegal și că ar fi destinate exportului. Iurie Ceban a declarat pentru NewsMaker.md că de fapt acestea sunt niște machete și că foloseau la construcția unor piese pentru aparate de zbor.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal