
Dodon, primul comentariu despre Gațcan: A ieșit din țară, nu pot să vă spun în ce direcție, împreună cu soția și copiii
Președintele Igor Dodon susține că politicianul și medicul Ștefan Gațcan a părăsit țara, așa cum afirma mai devreme Renato Usatîi. Șeful statului spune că Gațcan a beneficiat de pază de stat până la graniță, iar ulterior a părăsit hotarele țării. Dodon n-a vrut să spună însă în ce direcție ar fi plecat fostul deputat PSRM. Declarația a fost făcută la emisiunea „Președintele răspunde”, publicată vineri dimineața.
・
Dodon a început prin a spune că regretă ce i s-a întâmplat lui Gațcan.
„Eu îl cunosc pe Gațcan destul de mult timp, ceea ce s-a întâmplat cu el eu regret mult. Și-a șifonat destul de tare imaginea, iar în al doilea rând a făcut o greșeală când s-a dat copleșit, înduplecat sau poate șantajat de către cineva și a făcut acel pas. Am discutat cu el ceva timp în urmă, el a venit la mine într-o zi, speriat, și a spus că a venit o rudă de-a sa, nănașii fiicei sau nu știu ce, de la Violeta Ivanov, și i-a pus pe masă 500.000 de euro. A venit mie și mi-a spus asta. A spus că nu vrea să meargă la Procuratură să depună denunț. Apropo, alți câțiva deputați PSRM au depus așa plângeri la PG și sunt cauze penale. Ce s-a întâmplat cu el acum câteva zile – nu știu, eu n-am discutat cu el. Dar eu pot să înțeleg și poziția colegilor mei de partid, pentru victoria sa la Hîncești au lucrat toți deputații din PSRM, au trecut casă cu casă. Înțeleg emoțiile unor colegi, dar stimați colegi din PSRM, eu total nu accept așa acțiuni precum coroane, familia... sunt unele limite”, s-a pronunțat Dodon.
Șeful statului spune că știe doar că Gațcan și-a depus cererea de părăsire a Parlamentului.
„El a spus că sunt riscuri asupra sănătății sale, Corneliu Furculiță m-a rugat să-i asigurăm pază de stat. Cei care l-au impus să scrie cerere... probabil el se temea. Dar, a avut nevoie de pază de stat doar până la frontieră. El a spus că vrea susținere de la SPPS doar până la ieșirea din țară. A ieșit din țară, nu pot să vă spun în ce direcție, împreună cu soția, copiii, a plecat din țară. Asta e decizia dumnealui”, a punctat președintele.
Pe 1 iulie, zi în care PSRM a anunțat că Gațcan și-a depus mandatul, Pro Moldova a protestat la Președinție. Liderul formațiunii, Andrian Candu, acuza că Gațcan ar fi fost sechestrat la Președinție. Ulterior, Președinția a emis un comunicat în care susține că deputatul Ștefan Gațcan nu se afla în incinta instituției, contrar celor afirmate de deputații Pro Moldova.
În seara zilei de 2 iulie, Gațcan apare într-o nouă secvență video. „Nu am fost și nu sunt sechestrat. Am nevoie de reabilitare”, spune Gațcan. Din imagini, însă, se observă că fostului deputat îi fuge privirea într-o parte, ceea ce sugerează că cele vociferate ar putea fi citite. Imaginile video au apărut inițial pe canalul de telegram al deputatului socialist Bogdan Țîrdea. Filmulețul a fost redirecționat de pe contul președintelui Igor Dodon.
Citește și: Este Gațcan, nu-i Gațcan: Cronologia evenimentelor de la A la Z, până la această oră (CARDURI)