Nici Platforma DA, ca și Partidul Acțiune și Solidaritate, nu va participa la ședința de astăzi a Parlamentului, la care Guvernul Chicu urma să-și angajeze răspunderea pentru patru componente din buget.
„Probabil aș spune o banalitate, dar reiterez: nu vom participa azi la ședința în care se fac figurații lui Ion Chicu. Este o sfidare a spiritului și buchiei parlamentarismului”, a spus vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.
„Adresarea mea către Chicu ieri a fost explicită, dar totuși vreau să deschid niște paranteze cu informații aflate din surse demne. Mulți nu sunt mulțumiți de această angajare de răspundere. Asta a fost o decizie unilaterală a lui Igor Dodon, nici măcar a lui Chicu. Dodon a avut câteva mize care trebuiau să fie realizate consecutiv. Prima era că cei din opoziție, văzând încălcarea flagrantă a deciziei CC, vor înainta moțiune în 72 de ore. Probabil că ideea asta intră în logica primitivă a lui Dodon, că ne poate provoca așa. Acum se spune chipurile că nu vrem majorări de pensii și salarii, iar Dodon și propaganda sa să poată spune că opoziția a dat jos guvernul. Al doilea scop mai practic e că Dodon și Chicu au vrut să evite multe întrebări neplăcute la acest document și la bugetul de stat. Ar fi apărut multe întrebări profesioniste de la deputați”, a argumentat Slusari.
Amintim că ședința Parlamentului din 2 iulie nu a avut loc, după ce aceasta a fost boicotată de PAS, Platforma DA, Pro Moldova și P. Șor.
Reamintim că pentru ca o ședință să fie deliberativă, e nevoie de prezența a cel puțin 51 de deputați.
Vezi și aceste știri

Transnistria, lipsită de dreptul de a mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene, a anunțat UEFA

Premierul britanic Boris Johnson se teme că Ucraina va fi obligată să încheie un acord de pace „rău” cu Rusia

Frontiera cu România rămâne cea mai „activă”: 30.004 traversări, înregistrate în ultimele 24 de ore
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
