INFOGRAFIC. China a executat cei mai mulți oameni în 2014

INFOGRAFIC. China a executat cei mai mulți oameni în 2014
Foto: huffpost.com

Aproape 2500 de persoane au fost executate de autoritățile Chineze în anuyl 2014. Astfel China a executat un număr de cel puțin patri ori mai mare decât al celorlalte state împreună. Iran a recunoscut oficial 289 de execuții, deși numărul este mai mare. Arabia Saudită are aproape 100 de persoane executate iar după ea vine Irakul cu 61 de persoane. În acest top rușinos este și SUA, pe locul 5 cu 35 de persoane executate. Datele sunt furnizate de către Amnesty Internatuinal, informează Agora.

Nu este o listă prea pozitivă pentru SUA. În cele 11 state menționate alături de SUA se mai află state din Africa centrală și de nord dar și țări din orientul mijlociu. Astfel SUA este la mijlocul unui top unde mai sunt incluse Sudanul, Somalia, Yemen, Iordania, Egipt sau Guineea Ecuatorială. 

Vedeți mai multe detalii în graficul de mai jos:

În clasament nu este inclusă însă și Coreea de Nord, o țară izolată în care străinii pot ajunge doar prin intermediul unor excursii organizate de guvern. 

La nivel mondial în 103 state pedeapsa cu moartea este abolită. În Europa singurul stat care încă maieste inclusă pedeapsa cu moartea este republica Belarus.

În 26% din state nu este folosită în practică din cauza că a fost introdus un moratoriu pe o perioadă lungă la folosirea acestui tipde pedepse. Această măsură a fost introdusă în mai multe state din Africa dar și state orecum Coreea de Sud și Asia de Sud-Est. În 6 țări este permisă doar în cazuri speciale (crime de război) iar în 18% din state, mai precis 36 încă există pedeapsa cu moartea.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Codrii Moldovei - transformați în coș de gunoi: Imagini surprinse de Alex Gurdila la „Hike cu mine” (VIDEO)

Codrii Moldovei - transformați în coș de gunoi: Imagini surprinse de Alex Gurdila la „Hike cu mine” (VIDEO)

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
  • 4
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.