Pro Moldova a sesizat CC pe cazul presiunilor față de Ștefan Gațcan. „Să ne spună dacă un deputat este în serviciul poporului sau al unui partid”

Pro Moldova a sesizat CC pe cazul presiunilor față de Ștefan Gațcan. „Să ne spună dacă un deputat este în serviciul poporului sau al unui partid”

Membrii partidului Pro Moldova au sesizat Curtea Constituțională, cerând să se expune pe marginea independenței mandatului de deputat, în contextul evenimentelor politice ce-l vizează pe Ștefan Gațcan. Sesizarea a fost depusă de deputatul Sergiu Sîrbu la 4 iulie.

„Vom sesiza Curtea Constituțională în privința cazului lui Ștefan Gațcan și vom cere înaltei Curți să verifice în regim de urgență acest caz, ceea ce ține de independența mandatului de deputat, ce ține de exercitarea de presiuni față de deputatul Ștefan Gațcan. În privința mandatului vom solicita CC să ne spună dacă oare un deputat este în serviciul poporului sau al unui partid și este o simplă marfă a unui partid”, a spus într-un live pe Facebook , aflându-se în fața CC, deputatul Sergiu Sîrbu.

Anterior, la 1 iulie, deputatul Ștefan Gațcan a depus o plângere la Procuratura Generală în care reclamă „hărțuirea, intimidarea și șantajul” la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputați PSRM. Documentul a fost postat pe site-ul Pro Moldova, la scurt timp după ce partidul a anunțat că Gațcan a fost sechestrat și că de câteva ore e de negăsit. Procuratura Generală a confirmat ulterior recepționarea plângerii semnate de către Gațcan.

Publicitate

Procuratura Generală a fost sesizată pe marginea cazului și de Sîrbu. „Sesizăm Procuratura și vom face un denunț penal să investigheze acest caz. Vom veni cu sesizări și către ambasade și corpul diplomatic. Este inemaginabil”, a spus într-un live pe pagina sa de Facebook, deputatul Sergiu Sîrbu.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal