Peste 10.700 de cupluri au divorțat. Cele mai predispuse au fost căsniciile cu perioada de până la cinci ani

Peste 10.700 de cupluri au divorțat. Cele mai predispuse au fost căsniciile cu perioada de până la cinci ani

 Peste 10.700 de cupluri au divorțat în 2019. Cel puțin asta arată datele Biroul Național de Statistică. 

Rata de divorţialitate a fost aceeași în ultimii doi ani și a fost înregistrată o valoare de patru divorţuri la 1.000 de locuitori. Trecerea treptată de la căsătoriile timpurii la cele târzii, a determinat şi o creștere a vârstei medii la divorţ. Astfel, vârsta medie la persoanele care au decis să divorţeze a crescut. În cazul bărbaților e vorba de vârsta de 40 de ani și 36,9 ani pentru femei.

Din numărul total de divorțuri înregistrate anul trecut, 25,7% au avut o perioadă de căsnicie de cinci ani, 24,8% - perioada de până la nouă ani de mariaj și sunt urmate de căsătoriile desfăcute după o perioadă cuprinsă între 10-14 ani (18%), după 15-19 ani (9,9%) și respectiv după 20 ani şi peste (21,6%). Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ a fost de 11 ani.

În același timp, în anul 2019, s-au înregistrat 20.301 de căsătorii, cu 0,5% mai puțin comparativ cu anul 2018.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.