Slusari: Vom semna moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, însă nu în următoarele 72 de ore

Slusari: Vom semna moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, însă nu în următoarele 72 de ore

Platforma Demnitate și Adevăr, cel mai probabil, va semna o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu, însă nu în următoarele 72 de ore. Este declarația vicepreședintelui legislativului Alexandru Slusari, după ce Executivul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului. 

Slusari a catalogat metoda la care a recurs Guvernul drept o „violare a parlamentarismului”. Astfel, săptămâna viitoare, ar urma să semneze o moțiune de cenzură.

„Platforma DA, săptămâna viitoare, după ce vom face ședința biroului politic, cel mai probabil vom semna moțiunea de cenzură. Vom propune colegilor de la PAS să facă același lucru, mai ales că împreună avem 26 de voturi. Acest episod cu violarea parlamentarismului și cu asumarea nejustificată va fi partea componentă a moțiunii generale. Vedem, analizăm cu colegii noștri de la PAS. Textul definitiv dacă este acceptabil va fi prezentat atunci când va avea semnăturile necesare”, a declarat Alexandru Slusari.

„Cadoul moțiunii de cenzură să nu-l aștepte în 72 de ore”, a precizat deputatul.

Parlamentarul a subliniat că împreună PAS și Platforma DA au împreună 26 de deputați, astfel sugerând că speră la o colaborare cu aceștia.

„Acest Guvern poate fi demis, dacă va exista o colaborare, în primul rând, cu PAS. Împreună avem 26 de mandate, cât este nevoie pentru înregistrarea moțiunii. Să vedem momentul adevărului”, a spus deputatul Platformei DA.

Totodată, Slusari a ținut să menționeze că „ce s-a întâmplat în Parlament este ieșit din comun”, iar de astăzi înainte, în Legislativ, „absurditatea se va măsura în gațcani”.

Precizăm că nici Pro Moldova nu va depune o moțiune de cenzură în termenul de 72 de ore prevăzut de legislație după fiecare angajare de răspundere a Guvernului. Anunțul a fost făcut de Andrian Candu, în dimineața zilei de 9 iulie.

Amintim că Guvernul și-a angajat răspunderea pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, urmașii personalului medical, răpus de COVID-19, vor primi indemnizații financiare. Totodată proiectul dat prevede acordarea unui suport financiar unic, în valoare de 700 lei, beneficiarilor de pensii al căror cuantum nu depăşește 3000 lei, dar și beneficiarilor de alocații sociale de stat.

Anterior, opoziția a boicotat, timp de trei zile, ședința din cauza că nu susțin decizia de angajare a răspunderii Guvernului.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.