„Love story” socialist: Cum a evoluat relația dintre PSRM și Gațcan de la dragoste la ură și înapoi la dragoste (VIDEO)

„Love story” socialist: Cum a evoluat relația dintre PSRM și Gațcan de la dragoste la ură și înapoi la dragoste (VIDEO)
nordnews.md


Deși revenirea deputatului Ștefan Gațcan în fracțiunea PSRM a provocat discuții aprinse la ședința Parlamentului din 9 iulie, colegii acestuia din Legislativ nu s-au sfiit să-i ia apărarea în fața oponenților politici care i-au adresat lui Gațcan tot felul de întrebări despre plecarea sa.  Totuși, atitudinea socialiștilor față de Ștefan Gațcan nu a fost prea consecventă, variind de la dragoste la ură, de la o zi la alta. 

Relația dintre Ștefan Gațcan și Partidul Socialiștilor din Moldova a început în luna februarie, 2020, când medicul obstetrician-ginecolog a anunțat că este candidatul PSRM pe circumscripția Hîncești și s-a lansat în campanie electorală. Câtă vreme a fost promovat de colegi pentru alegeri, socialiștii aveau numai cuvinte de laudă pentru Gațcan. 

De exemplu, președinta formațiunii, Zinaida Greceanîi, declara atunci că susținerea medicului este extrem de important, iar Legislativul are nevoie de asemenea oameni profesioniști și muncitori.

Mândrie simțea și deputatul Vlad Bătrâncea în luna martie când vorbea despre Gațcan ca despre o personalitate notorie.

„Prin munca lui personală a făcut o carieră foarte frumoasă în domeniul medicinei. Niciodată nu venea cu declarații politice pe parcursul vieții sale frumoase. Are un comportament foarte corect, foarte frumos”, spunea, în luna martie, deputatul socialist. 

Trei luni mai târziu, același deputat Bătrâncea și-a schimbat părerea despre Ștefan Gațcan. În cadrul unei conferințe de presă, alesul a ținut un discurs care avea cu totul altă retorică:

„Depuneți mandatul și plecați din Parlament. Aceasta este prostituție politică. Pentru ei nu există niciun scop nobil. Condamnăm încă un act de prostituție politică și proxenetul. PSRM declară război acestor trădători”.

Tot atunci, Președintele fracțiunii parlamentare a socialiștilor, Corneliu Furculiță, a adăugat că va depune o sesizare la Procuratura Generală.

„Am avut o discuție cu dl Gațcan, în care dânsul a recunoscut că i s-au propus bani. Când mi-a spus că a fost contactat a fost vorba de 500.000 de euro. Sunt sigur că suma a fost triplată”, a declarat Furculiță. 

Ulterior, pentru a-și „bate în cuie” atitudinea față de fostul coleg de partid, deputații socialiști, în frunte cu Vasile Bolea, Vlad Batrîncea, Grigore Novac și alții, au protestat în fața maternității „Extramed”, fondată de Ștefan Gațcan.

Socialiștii au scandat „Trădător!”, „Hoții - la dubă” și alte lozinci la adresa lui Gațcan.

„Este o vorbă: „Iubesc trădătorii, nu iubesc trădarea”. Dar oare atunci când omul urăște trădarea, cum poate iubi un trădător? În cazul dat urăsc și trădătorul, și trădarerea”, a spus socialistul Vasile Bolea.

De la maternitatea „Extramed”, fondată de Ștefan Gațcan, socialiștii s-au îndreptat să protesteze în fața casei de locuit din Chișinău a fostului deputat socialist.

„Azi Ștefan Gațcan s-a pierdut, pentru că a fost vândut ca o prostituată a spus colegul meu, Vlad Bătrîncea. Lucrurile acestea noi o să le ținem minte”, a precizat deputatul Vasile Bolea. 

În ziua următoare, socialistul Corneliu Furculiță s-a răzgândit cu privire la Ștefan Gațcan:

„Gațcan este un om cu demnitate și onoare care rămâne în echipa PSRM, dar cu mandatul depus. Toate inițiativele legislative a lui le vom promova în continuare, iar promisiunile date alegătorilor PSRM le va îndeplini.

Pe 30 iunie, Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova. Peste o zi, a denunțat la Procuratura Generală presiuni, șantaj și hărțuieli din partea foștilor colegi socialiști.

Socialiștii i-au cerut să-și dea demisia. Au protestat la maternitatea fondată de acesta, dar și la el acasă. La scurt timp, pe 1 iulie, Gațcan și-a prezentat cererea de renunțare la mandat.  

Ulterior, a dispărut din spațiul public și a apărut doar în trei înregistrări video, în care spunea că are nevoie de reabilitare și că nu a fost sechestrat, așa spunea Pro Moldova. Iar pe 6 iulie, a anunțat că își retrage plângerea depusă la Procuratură.

Pe 9 iulie, Ștefan Gațcan s-a prezentat la ședința Parlamentului, asigurând cvorumul coaliției PDM-PSRM. Acesta și-a retras cererea de renunțare la mandat. „Rămân însă la ideea de a mă retrage din politică, atunci când retragerea mea nu va avea consecințe grave asupra oamenilor și a țării”, a explicat pe Facebook.

Medicul obstetrician ginecolog, Ștefan Gațcan, a câștigat fotoliul de deputat în circumscripția 38, din Hîncești, în urma alegerilor parlamentare care s-au desfășurat pe 15 martie, într-un scrutin criticat pentru că s-a desfășurat la începutul epidemiei COVID-19 în R. Moldova. 

Mai exact, pentru  Ștefan Gațcan au votat 5 539 de alegători. Pe locul doi s-a clasat candidata PAS, Olesea Stamate, cu 4 554 de voturi. Iar pe poziția a treia s-a poziționat democratul Ion Mereuță cu 1 810  voturi. Candidatul independent Grigore Cobzac a acumulat 1 792 de voturi. 

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Mișcarea politică UNIREA a protestat în fața Parlamentului: „Prin răpirea lui Gațcan, Dodon i-a făcut o favoare lui Plahotniuc”

Mișcarea politică UNIREA a protestat în fața Parlamentului: „Prin răpirea lui Gațcan, Dodon i-a făcut o favoare lui Plahotniuc”

Ciobanu, către Gațcan: „Aveți toți dinții în gură? Sunt reduceri la mall” (FOCUS)

Ciobanu, către Gațcan: „Aveți toți dinții în gură? Sunt reduceri la mall” (FOCUS)

Diacov, după ce PAS și Platforma DA au cerut explicații în cazul Gațcan: Vreți „nașaru” un deputat? PD nu s-a ocupat cu tranzacții, e curat ca lacrima (FOCUS)

Diacov, după ce PAS și Platforma DA au cerut explicații în cazul Gațcan: Vreți „nașaru” un deputat? PD nu s-a ocupat cu tranzacții, e curat ca lacrima (FOCUS)

Pro Moldova va veni în plen după angajarea de răspundere a Guvernului Chicu. Ce spune Candu despre Gațcan și o eventuală moțiune de cenzură

Pro Moldova va veni în plen după angajarea de răspundere a Guvernului Chicu. Ce spune Candu despre Gațcan și o eventuală moțiune de cenzură

Ștefan Gațcan s-a răzgândit. Deputatul a venit la ședință și a asigurat cvorum coaliției PDM-PSRM

Ștefan Gațcan s-a răzgândit. Deputatul a venit la ședință și a asigurat cvorum coaliției PDM-PSRM

Compania Pfizer a început un studiu clinic privind utilizarea preventivă a unei pastile anti-COVID-19

Compania Pfizer a început un studiu clinic privind utilizarea preventivă a unei pastile anti-COVID-19

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)
  • 4
    Bașcana Găgăuziei l-a atacat în judecată pe Igor Grosu. Irina Vlah cere prejudicii morale în valoare de 200 mii de lei (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.